Iranul a avertizat că este gata "să-şi reia în ritm susţinut" programul vizând producţia armamentului nuclear în cazul în care preşedintele Trump retrage Statele Unite din acordul care a dus la stoparea programului în 2015. Declaraţia pare să fie calculată pentru a complica pregătirile dlui Trump în vederea convorbirilor cu Kim Jong-un pe tema armamentului nuclear al Coreii de Nord, programate peste câteva săptămâni, potrivit Rador, care citeaza The Times.

Ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat că ameninţările dlui Trump vizând reimpunerea sancţiunilor ridicate în 2015 transmit "un mesaj extrem de periculos", demonstrând că Statele Unite nu mai pot fi crezute că îşi respectă cuvântul, ceea ce va periclita şi acordul cu dl Kim pe tema dezarmării ţării sale în acelaşi sector. "N-ar trebui să ajungi niciodată la un acord cu Statele Unite, pentru că, până la sfârşitul zilei, reintră în funcţiune principiul american potrivit căruia "ce-i al meu e al meu, ce-i al tău e negociabil", a spus ministrul.

Declaraţiile sale au evidenţiat marea complexitate diplomatică a problemelor pe care dl Trump trebuie să le negocieze. El i-a ascultat pe durii săi consilieri care au denunţat acordul cu Iranul şi care au vorbit fără ocolişuri despre o schimbare a regimului din Iran. În acelaşi timp, el a deschis însă calea spre diplomaţia cu regimul lui Kim pe teme nucleare.

Ieri, el a respins criticile potrivit cărora prin onoarea unei întâlniri faţă în faţă, planificată luna viitoare sau în iunie, l-ar fi recompensat pe dl Kim fără să fi obţinut în schimb nişte concesii importante.

Sâmbătă, Coreea de Nord a anunţat că va renunţa să mai lanseze rachete şi va închide instalaţia folosită pentru şase dinte testele sale nucleare, acceptând totodată şi prezenţa trupelor americane în Coreea de Sud.

Dl Trump a calificat aceste evenimente drept "un mare progres", deşi America declarase de multă vreme că încetarea testelor cu armament este o precondiţie a tratativelor. Un domn Kim cu un aer aparent optimist nu s-a referit însă direct la dezarmamentul nuclear, iar analiştii occidentali sugerează că el ar putea rapid să revină asupra schimbărilor promise.

Oficialii americani par să creadă că dl Kim a acceptat "denuclearizarea Peninsulei Coreene", dar nu se prea ştie ce vor hotărî cele două părţi că ar trebui să conţină un asemenea acord.

Dl Kim a fost citat spunând că "Nu mai avem nevoie de teste nucleare sau de teste de lansare ale unor rachete balistice intermediare sau intercontinentale. În consecinţă, instalaţia pentru teste nucleare din nord şi-a încetat activitatea".

Pe Twiiter, dl Trump a scris: "Wow, noi n-am renunţat la nimic, iar ei au acceptat denuclearizarea (grozavă pentru întreaga Lume), închiderea instalaţiei şi oprirea testelor!"

Astăzi, când va sosi la Washington cu ocazia primei vizite de stat găzduită de preşedinte, este de aşteptat ca preşedintele Macron al Franţei să intervină pe lângă dl Trump ca să-l convingă să respecte acordul cu Iranul. Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni cu dl Trump la Casa Albă în cursul zilei de vineri, exact în ziua când liderii din Coreea de Nord şi de Sud ar urma să participe la istorica lor întrevedere.

Dl Zarif a spus că, pentru dl Macron şi pentru dna Merkel, eforturile "de a-l potoli pe dl Trump se vor dovedi neputincioase".

Oficialii americani au recunoscut că situaţiile cu privire la Iran şi la Coreea sunt legate. Nikki Haley, ambasadoarea SUA la ONU, a spus că dl Kim "a urmărit acordul cu Iranul. a văzut ce poate obţine, iar acum încearcă să vadă cam care i-ar fi scăpările, dar noi n-o să mai lăsăm să se întâmple aşa ceva".

Vineri, dl Kim se va deplasa spree sud, la linia militară de demarcaţie care împarte Peninsula Coreea, devenind primul lider nord-coreean care face asta de la încheirea conflictului, în 1953. El urmează să se întâlnească cu preşedintele Moon; împreună, ei ar urma să anunţe încheierea Războiului din Coreea, întrerupt 1953 printr-un armistiţiu, şi nu printr-un tratat de pace.