Un bărbat dezbrăcat aproape complet, care purta doar o geacă verde, a deschis focul într-un restaurant Waffle House situat în apropiere de oraşul american Nashville, statul Tennessee, scrie News.ro. În atac au murit patru persoane şi au fost rănite alte patru, a anunţat poliţia locală, potrivit presei internaţionale.

Atac armat in Tennessee, SUAFoto: Captura YouTube

Reuters notează că atacatorul, care avea o armă AR-15, a intrat în restaurantul din Antioch cu puţin înainte de ora locală 03.30. El a deschis focul asupra celor care se aflau în incintă.

Una dintre persoanele din restaurant a reuşit să-I smulgă arma din mână bărbatului, iar apoi atacatorul şi-a aruncat geaca şi a fugit pe jos, dezbrăcat.

Potrivit cbsnews.com, poliţia din Nashville a anunţat că suspect în acest caz este Travis Reinking, în vârstă de 29 de ani şi care are domiciliul în Morton, Illinois.

El era căutat de autorităţi duminică dimineaţa şi nu este clar dacă mai are încă o armă asupra lui, scrie Agerpres. Media locale au relatat despre un al doilea incident armat în apropiere, care ar putea avea legătură cu primul.

Poliţia i-a avertizat pe localnici că bărbatul este considerat a fi încă înarmat şi extrem de periculos.

Dintre răniţi, cel puţin unul este în stare critică.