Mediterana de Est a intrat într-o perioadă îngrijorătoare. Este cel mai nesigur şi mai conflictual context strategic ce se înregistrează de la criza din jurul insulelor stâncoase Imia din 1996 (când Grecia şi Turcia au fost foarte aproape de se angrena într-un conflict armat pentru suveranitatea asupra acestor insule stâncoase n.trad.). Însă sursele de risc sunt astăzi mai profunde şi mai ample decât în deceniile anterioare, potrivit Kathimerini, citat de Rador.
Grecia, Turcia şi Cipru au beneficiat de o normalizare a relaţiilor care s-a înregistrat în regiune începând cu sfârşitul anilor '90. Aceste beneficii s-au făcut simţite pe scară largă în Europa şi pe celălalt mal al Atlanticului. UE şi NATO şi-au permis luxul de a nu se mai îngrijora pentru tradiţionalele puncte de conflict, cum ar fi spaţiul maritim şi aerian din Marea Egee, Cipru, Balcani şi Tracia.
Însă conducerea politică din regiune şi cele două maluri ale Atlanticului nu-şi mai permit luxul de a sta liniştiţi. Pericolele diplomaţiei riscante şi ale producerii unui accident au revenit. În primul rând, niciunul dintre diferendele politice şi teritoriale nu a fost rezolvat. Acest lucru în sine nu reprezintă un pericol direct, dar devine mai problematic în corelaţie cu activitatea navală şi aeriană în creştere în Marea Egee, dar şi cu încercările de a exploata comercial resursele energetice ale regiunii.
Grecia, Turcia, Ciprul, Israelul şi Egiptul au în realitate un interes comun de a obţine cât mai multe resurse în Mediterana de Est, inclusiv din energie şi turism. Dar tensiunea dominantă în regiune îngreunează dezvoltarea şi valorificarea acestor resurse. În special, în domeniul exploatării resurselor energetice din spaţiul maritim unde costul conductelor submarine este foarte ridicat, iar colaborarea regională este de o importanţă vitală.
Este de asemenea "cheia" pentru minimizarea riscurilor de mediu. În condiţii de confruntare geopolitică, perspectivele pentru valorificarea resurselor energetice nu sunt încurajatoare. În al doilea rând, tonurile ridicate de pe cele două maluri ale Mării Egee fac dificilă o diplomaţie cumpătată. În condiţii normale, cazul militarilor greci care au trecut din greşeală graniţa greco-turcă s-ar fi rezolvat imediat şi tacit.
Faptul că nu s-a întâmplat acest lucru este un avertisment cu privire la eventuale viitoare accidente în aer sau pe mare. Din Balcani până în Orientul Apropiat, guvernele se tem mai mult decât orice să nu pară slabe. Naţionalismul este o forţă puternică în regiune, în special în Turcia care se confruntă cu numeroase provocări în domeniul securităţii. Din păcate, nu există progres diplomatic cu privire la problema unificării Ciprului, cu toate că situaţia în insulă s-a stabilizat.
Ciprul este mai degrabă ameninţat de riscuri care au legătură cu regiunea extinsă decât de probleme care privesc insula în sine. În sfârşit, haosul regional predominant ar putea fi de durată şi ar putea reprezenta un magnet pentru fricţiuni între marile puteri. Înrăutăţirea imaginii strategice a regiunii extinse, din Libia până în Irak, din Balcani până în Marea Egee va continua. Siria s-ar putea să nu se mai refacă niciodată teritorial.
Dar chiar şi dacă ar fi reunificată sub regimul Assad, cu sprijinul Rusiei şi al Iranului, acest lucru nu ar fi o îmbunătăţire nici din punct de vedere moral, nici din punct de vedere al securităţii. Perpetuarea conflictelor va continua să genereze fluxuri de imigranţi şi refugiaţi şi să alimenteze infracţionalitatea internaţională, cu un mare cost uman. Cel mai rău scenariu este acela în care criza din Siria ar provoca un conflict armat între Rusia şi NATO sau între Iran şi SUA (deja se desfăşoară un război la tonuri joase între Israel şi Iran).
Niciunul dintre jucătorii locali sau externi nu are interesul de a provoca un conflict deschis extins. Istoria este însă plină de cazuri de ţări care au ajuns la război printr-un accident, într-un context de adversitate şi lipsă de încredere reciprocă. Scena internaţională actuală are multe puncte care sunt candidate la un eventual accident, de la Marea Baltică până în Coreea. Din păcate, un astfel de punct este şi Mediterana de Est.
Articol de Ian Lesser, vicepreşedinte al German Marshall Fund of the United States, Kathimerini (preluare RADOR)
0
1
