Conchita Wurst, care a câştigat pentru Austria concursul Eurovision în 2014, a anunţat că este o persoană seropozitivă. Artistul travestit a făcut această dezvăluire duminică seară prin intermediul unui mesaj publicat pe contul său de Instagram în care a precizat că a fost obligat să facă acest anunţ public în urma ameninţărilor formulate la adresa sa de un fost iubit, informează DPA, citată deAgerpres.

Conchita WurstFoto: Eurovision.tv

"Sunt seropozitiv de mulţi ani. Acest detaliu este de fapt irelavant pentru public, dar un fost iubit m-a ameninţat că va face publică această informaţie de natură privată, iar eu nu voi oferi niciodată cuiva dreptul de a mă speria şi de a-mi influenţa viaţa din cauza acestui lucru", a scris cântăreţul austriac în mesajul său online.

Conchita Wurst, în vârstă de 29 de ani, a mai spus că a primit tratament medical imediat după diagnosticare, că sarcina virală din organismul său se află de mulţi ani sub nivelul de detectare şi că, din acest motiv, nu poate să transmită virusul altor persoane.

"Sper să ofer curaj altor oameni şi să fac astfel încă un pas în lupta împotriva stigmatizării persoanelor care, din cauza propriilor comportamente sau ale altora, au ajuns să fie infectate cu HIV", a adăugat artistul.

În mesajul său de duminică seară, Conchita Wurst a spus că a decis în trecut să nu facă public faptul că este o persoană seropozitivă pentru a-şi proteja familia de publicitatea adusă de o astfel de dezvăluire şi "de asemenea, pentru că o astfel de informaţie este relevantă în principal pentru acei oameni pentru care contactul sexual reprezintă o posibilitate".