Statele Unite au informaţii care indică folosirea gazului neurotoxic sarin, alături de clor, în atacul chimic din 7 aprilie împotriva oraşului Douma din enclava rebelă Ghouta de est din apropierea Damascului, a spus un oficial al SUA, relatează Reuters. Asta după ce SUA, Franța și Marea Britanie au atacat vineri mai multe poziții ale regimului sirian, lansând peste 100 rachete de croazieră.

atac cu gaz sarin in SiriaFoto: Captura YouTube

Oficialul a spus că există informații că atât gaz sarin, cât și clor au fost folosite în atacul din 7 aprilie.

Medici, organizaţiile neguvernamentale şi "alte surse" au spus că în urma atacului, prin analiza imaginilor înregistrate în Douma, simptomele includ contracţii ale pupilelor, convulsii şi afecţiuni ale sistemului nervos central. Acestea nu sunt provocate de clor, ci sunt specifice expunerii la agenţi neurotoxici.