Poliția germană a ucis un tânăr afgan suspectat că a agresat și rănit grav un bărbat, vineri dimineața, în fața unei brutării, au anunțat autoritățile, citate de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului din Fulda (vest), tânărul bărbat de 19 ani ar fi agresat un curier în fața acestei brutării cu lovituri de pietre și cu o macetă în jurul orei 4,20 (2,20 GMT), înainte de deschiderea magazinului.

Motivele agresorului, care locuia într-un centru de refugiați din apropiere, nu sunt cunoscute încă, a spus acesta, adăugând că niciun element nu indică pentru moment că ar fi acționat din rațiuni politice.

Potrivit autorităților, tânărul a atacat inițial șoferul unei mașini de livrări și apoi vitrina brutăriei, după care a început sa arunce cu pietre înspre polițiștii care au ajuns la locul incidentului.

Aceștia l-au împușcat, în circumstanțe care rămân a fi stabilite. Cel puțin un polițist ar fi tras cu arma, a precizat purtătorul de cuvânt.