​Statele Unite afirmă că "toate opțiunile se află pe masă", ca răspuns la atacul cu arme chimice din Siria, iar liderii occidentali continuă să cântărească opțiunile militare, relateazăBBC.

Bashar al-Assad si Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, le-a declarat reporterilor că nu a fost luată nicio decizie finală cu privire la un atac militar, însă spune că SUA atribuie responsabilitatea Rusiei și Siriei.

Consiliul de Securitate Națională al SUA urmează să se întâlnească astăzi, în timp ce premierul britanic, Theresa May, a convocat o reuniune a cabinetului.

Activiștii pentru drepturile omului și medicii spun că zeci de oameni au murit sâmbătă în atacul din orașul Douma.

Însă guvernul președintelui Bashar al-Assad, care primește sprijin militar din partea Rusiei, neagă faptul că s-ar afla în spatele atacului.

"Președintele are la dispoziție o serie de opțiuni și un anumit număr rămâne pe masă. Nu a fost stabilită încă nicio acțiune specifică", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders.

"Pregătește-te Rusia, pentru că (rachetele) vor veni, frumos, noi și «inteligente!»",a amenințat șeful statului american pe Twitter. Mai mult, Trump l-a numit pe liderul sirian un "animal ucigaș" care își gazează poporul.

SUA, Marea Britanie și Franța au convenit să colaboreze, lăsând loc de interpretări: se crede că se pregătesc pentru un atac militar, că răspuns la atacul chimic din Siria, de la sfârșitul săptămânii trecute.

Secretarul Apărării american, James Mattis, a declarat că SUA încă evaluează atacul chimic, însă a adăugat că armata este pregătită „să susţină acţiuni militare dacă acestea vor fi potrivite, în funcţie de ce va decide preşedintele”.