Le Monde si Le Figaro. trateaza cu mult interes situația tensionată pe care o va genera brexitul intre Marea Britanie si Irlanda.
Fără Brexit, marcarea celei de-a douăzecea aniversări a Acordului de la Belfast, care a pus capăt celor trei decenii de război civil în Irlanda de Nord, probabil că ar fi trecut neobservată. În definitiv, acordul de pace semnat pe 10 aprilie 1998, în Vinerea Mare, a dus la dispariţia aproape completă a violenței în această provincie britanică, unde au murit peste 3.600 de persoane între 1969 și 1998, astfel încât, acum, rata criminalității este aici mai mică decât în Regatul Unit, potrivit Le Monde citat de Rador.
Negociat sub auspiciile liderilor britanici și americani de atunci, Tony Blair și Bill Clinton, Acordul din Vinerea Mare a stabilit împărțirea puterii regionale la Belfast între protestanți, majoritatea care doresc să rămână în Regatul Unit (unioniști) și catolici, care se identifică cu Republica Irlanda (republicani). Aprobat prin referendum la nord și la sud, el este rezultatul unui savant compromis: Dublinul a renunțat la revendicarea Irlandei de Nord, în timp ce Londra a acceptat că un vot popular poate duce în viitor la reunificare și, prin urmare, la pierderea provinciei sale.
IRA și grupurile paramilitare protestante au fost dezmembrate de ambele părți. Dar prima consecință concretă a acordului din 1998, suprimarea frontierei militarizate de pe insulă, este astăzi amenințată de Brexit. Alegerea Theresei May de a ieși de pe piața unică europeană și din Uniunea vamală implică restabilirea controalelor vamale la granița dintre cele două Irlande, devenită frontiera externă a UE.
Posturile de frontieră pot servi ca ținte pentru grupurile paramilitare reziduale. Desigur, prim-ministrul jură că nici nu se pune problema restabilirii frontierei fizice în Irlanda. Dar controlul automatizat pe care îl promite, relevă, potrivit UE, o "idee fantezistă", iar propunerea sa ca funcţionari britanici să efectueze controalele UE nu este luată în serios.În ceea ce privește soluționarea unui statut special care să menţină Irlanda de Nord pe piața unică europeană, apărată de guvernul de la Dublin, această nu face decât să ducă granița în Marea Irlandei, între insulă și Marea Britanie, și constituie un casus belli pentru unioniști.
De altfel, lunile de negocieri de la Bruxelles nu au permis rezolvarea acestei ecuații irlandeze care ar putea, în cel mai rău caz, să facă Brexitul să eşueze.În timp ce Irlanda de Nord a votat în proporţie de 55,8% pentru a rămâne în UE, Brexitul, impus și negociat de Londra, repune mai global în cauză echilibrul păcii. Apartenenţa comună la Uniunea Europeană a făcut posibilă relativizarea problemelor de identitate.
Acordul din 1998 le permite tuturor locuitorilor insulei să obțină un paşaport din partea Republicii Irlanda și, prin urmare şi nord-irlandezilor să dobândească dublă cetățenie: britanică și irlandeză. Ei îşi vor păstra acest drept după Brexit? Nimeni nu știe. Luni, în ajunul comemorării aniversării acordului de pace, Tony Blair a estimat că "Brexitul reprezintă o provocare fundamentală pentru conceptul care se află în centrul înțelegerii din Vinerea Mare".
Dar în guvernul Theresei May fagocitat de Brexit, viitorul provinciei îndepărtate face obiectul unei indiferențe extraordinare. Problema frontierei irlandeze pare să fie tratată ca o problemă simplă de gestionare a fluxului de camioane, în timp ce tensionează dezbaterea asupra identității irlandeze. (Le Monde)
Divorțul dintre Londra și Bruxelles sporeşte temerile legate de viitorul frontierei dintre Republica Irlanda și cea de Nord atașată Regatului Unit, la douăzeci de ani de la semnarea acordului de pace din Vinerea Mare, scrie Le Figaro, citat de Rador.
La 10 aprilie 1998, o strângere de mână istorică a pecetluit pacea în Irlanda de Nord, după decenii de "Tulburări" și peste 3.500 de morţi. Catolicii în favoarea unei Irlande Unite și a protestanților, care voiau să rămână sub guvernarea britanică, au convenit asupra unei divizări a puterii. Douăzeci de ani mai târziu, diviziunile politice se adâncesc ... și Brexitul nu aranjează lucrurile.
Cu 56% din voturi, Irlanda de Nord s-a pronunţat împotriva acestui divorț la referendumul din 23 iunie 2016, dar restul Regatului a ales să se despartă de Uniunea Europeană. Iar viitorul liniei de 500 km care separă Republica Irlanda de vecinul ei nordic este astăzi în centrul preocupărilor. Din 1998, această frontieră a devenit invizibilă, iar libera circulație între Nord și restul insulei a contribuit puternic la pacea dintre cele două tabere care au găsit un loc de dialog în cadrul instituțiilor europene.
Ar fi posibil ca stabilirea unei frontiere fizice între Sud și Nord să submineze acordul din 1998? În faţa acestor întrebări, a fost găsit un acord în decembrie anul trecut. Și el este suficient de vag pentru a nu afecta pe nimeni.
"Nu va exista o graniță tare" între cele două jumătăți ale Irlandei, a asigurat premierul britanic Theresa May, având grijă să nu intre în detalii. Dincolo de aceste incertitudini, se menţin tensiunile politice între catolici și protestanți: o dovadă a acestui fapt o constituie impasul politic în care se găsește Irlanda de Nord după implozia guvernului (în ianuarie 2017), care îi asocia pe republicanii din Sinn Féin (catolici, favorabili menținerii în UE) cu unioniștii din DUP (protestanți, pro-Brexit). Alegerile anticipate care au urmat și diferitele sesiuni de negocieri nu au permis formarea unei noi echipe. Prin urmare, de mai bine de 15 luni, nu mai există un guvern regional la Belfast. Cele două părți se luptă în mai multe dosare, cum ar fi căsătoria homosexuală sau salvarea limbii gaelice.
"Oamenii se întreabă dacă Irlanda de Nord s-a schimbat cu adevărat în douăzeci de ani, văzând aceste diviziuni comunitare", spune pentru AFP Siobhán Fenton, autorul cărţii "The Good Friday Agreement".Galvanizat de neînțelegerile sale, Sinn Fein susține că a găsit cea mai bună cale de a rezolva problema frontierei: organizarea unui referendum asupra reunificării insulei divizate din 1921. O revendicare istorică pentru acest partid - după cum afirmă în mod clar - pe care intenționează să o realizeze în termen de cinci ani.Conform acordului din 1998, guvernul britanic este obligat din punct de vedere juridic să organizeze acest referendum în cazul în care sondajele arată un sprijin larg în Nord pentru unificare.
Dar un alt factor intră în joc: de la împărțirea din 1921, populația Irlandei de Nord a fost întotdeauna predominant protestantă și pro-britanică. Dar demografia se schimbă și protestanții ar trebui să nu mai fie majoritari în mai puțin de un deceniu. Totuşi, pe lângă violențele care le-ar putea antrena un astfel de referendum, Dublinul ar putea să se gândească de două ori înainte de a se căsători cu vecinul său nordic subvenționat anual cu douăsprezece miliarde de euro de către guvernul britanic. Pe ambele maluri ale graniței, uniunea nu este ușoară...(Le Figaro)
