Noul șef al Partidului Socialist francez, Olivier Faure, s-a arătat foarte ofensiv duminică împotriva lui Emmanuel Macron în timpul congresului partidului, promițând că socialiștii vor fi prezenţi la întâlnirea cu europenii pentru a oferi o alternativă "de stânga". "Deviza Republicii este libertate, egalitate, fraternitate. Nu liberalism, individualism, bonapartism", a declarat deputatul în vârstă de 49 de ani, ales la sfârșitul lunii martie și învestit oficial sâmbătă în fruntea PS, în timpul unui congres la Aubervilliers, la nord de Paris, potrivit Rador, care citeazaLe Vif.

HotNews.roFoto: Hotnews

Afectat de înfrângerile electorale dinn primăvara anului 2017 (6,36% din voturi la prezidențiale, 30 de deputați aleși la legislative), prins între partidul prezidențial și stânga radicală, Partidul Socialist dorește să-și recâștige locul pe eşichierul politic francez. Socialiștii nu vor fi nici "populiști", nici "degajişti" (termenul degajism este folosit în politică pentru a cere evacuarea, cu forța sau nu, a persoanei sau a persoanelor care dețin puterea, fără dorința de a o prelua, ducând astfel la un vid de putere - n.tr.), a spus Olivier Faure, repetându-și crezul în favoarea unei politici "cu adevărat stânga" și "foarte realiste", în timpul unui lung discurs ţinut în fața a peste o mie activiști.

El a criticat politica guvernului, descrisă ca fiind o "politică de clasă" care "şi-a pus inventivitatea în serviciul celor mai bogați" și o "politică de rupere, pentru că atacă neîncetat serviciul public". Foarte critic față de practicarea puterii de către Emmanuel Macron, dl.

Faure și-a reiterat opoziția față de reforma instituțională propusă de guvern (scăderea cu 30% a numărului de parlamentari, introducerea unei mici doze de proporționaltate la alegerile legislative), această "piață de naivi" care va "slăbi toate contra-puterile". El s-a declarat în cele din urmă în "eurosocialist", având în vedere alegerile europene din 2019.

"Da, există mulți alți proeuropeni, dar ei nu sunt de stânga și există alte forțe de stânga care nu sunt cu adevărat europene.Cu socialiștii, stânga europeană se întoarce" a proclamat domnul Faure. Pledând pentru o Europă care "protejează și investește", el a spus că europenii trebuie "să înceteze să mai fie niște idioţi ai globalizării".