Cazul lui Carles Puigdemont este un moment de încercare pentru Uniunea Europeană. De la înființarea ei nu s-a întâmplat ca liderul unei mișcări care tinde spre dezbinarea unuia din statele membre să-și găsească refugiu în alt stat UE. În joc intră loialitatea fundamentală între țările Comunității, condiția viitoarei loc colaborări. Germania ar putea eșua la acest examen, potrivit Rador, care citeaza Rzeczpospolita.
Nu doar tribunalul landului Szlezwik-Holstein a nesocotit aprecierea infracțiunilor naționalistului catalan făcută de Curtea Supremă spaniolă, dar și ministrul justiției, contrar principiului independenței judecătorilor, a sprijinit această decizie, sugerând că, spre deosebire de Spania, Republica Federală este un „stat liber”.
Puigdemont a ieșit deci din închisoare. Deși mai puternică poate mai mult, pe Rin se uită repede că, spre deosebire de Spania, Germania nu a ajuns singură la democrație, ci i-a fost impusă după război și acest lucru nu-i dă dreptul să-i aprecieze pe alții. Opinia publică nu a fost revoltată, când în ianuarie anul trecut Curtea Constituțională germană a interzis realizarea unui referendum în problema independenței Bavariei, deși această rezolvare este sprijinită de un locuitor din trei ai landului, puțin mai mic decât Catalonia.
Liderul Partidului secesionist Bavarez, Florian Weber, spre deosebire de Puigdemont, nu a decis să acționeze împotriva legii. Și dacă ar face așa, ar putea conta oare pe protejarea spaniolilor? O astfel de logică ar duce la dezmembrarea Uniunii. În vârful crizei, urmând indicațiile Angelei Merkel, Mariano Rajoy a realizat reforme economice dure, salvând în acest fel țara sa de la faliment, iar Comunitatea – de la prăbușire.
Astăzi, premierul spaniol are dreptul de a se simți trădat. Dacă – la fel ca în Italia – locul său va fi ocupat de populiștii eurosceptici, Berlinul va fi nevoit să-și asume o parte din vină. Iar atunci ar putea fi prea târziu pentru Uniune.
