Rusia a afirmat duminică că regimul sirian nu a folosit arme chimice în timpul raidurilor sale asupra rebelilor din Douma, Ghouta de Est, contrar suspiciunilor Statelor Unite, relatează AFP. Guvernul sirian a spus, duminică, că este gata să înceapă negocierile cu grupul rebel Jaish al-Islam.

Razboi in SiriaFoto: Captura YouTube

”Dezmințim ferm această informație”, a declarat generalul Youri Evtouchenko, seful Centrului rus pentru reconcilierea părților din Siria, potrivit agențiilor ruse.

”Suntem pregătiți, odată ce Duma va fi eliberată, să trimitem imediat specialiști ruși în apărarea nucleară, chimică și biologică pentru colectarea de date că aceste afirmații sunt fabricate”, a mai spus el.

Statele Unite au denunțat un posibil atac chimic al forțelor siriene în Ghouta Orientală, după ce regimul sirian a efectuat raiduri, duminică dimineața, în orașul Douma, pentru a ”împinge” grupul rebel Jaish al-Islam să-și părăsească ultima fortăreață de lângă Damasc.

Potrivit Reuters, cel puțin 49 de persoane au murit în presupusul atac chimic.

Guvernul sirian a spus, duminică, că este gata să înceapă negocierile cu grupul rebel Jaish al-Islam.

Teroriștii Jaish al-Islam au cerut negocieri cu statul sirian, potrivit agenției de presă siriană Sana.

Președintele Bashar al-Asad a câștigat controlul asupra unei mari părți a regiunii Ghouta de Est într-o campanie militară susținută de Rusia, care a început în februarie, lăsând doar Douma în mâinile rebelilor.

După o pauză de câteva zile, forțele guvernamentale au reînceput vineri bombardarea în Douma.

Citește și:

Siria: Suspiciuni privind un atac chimic la Douma după apariția unor cazuri de sufocare