Facebook a cerut mai multor spitale importante din SUA acces la datele medicale ale pacienţilor, cum ar fi bolile de care suferă şi medicamentele prescrise, pentru un proiect de cercetare, scrie news.ro, care citeaza CNBC. Compania dorea să coreleze datele cu propriile informaţii despre utilizatori pentru a ajuta spitalele să determine care pacienţi au nevoie de un tratament medical special.

Foto:

Deşi luna trecută Facebook se afla în discuţii cu mai multe organizaţii de sănătate precum Facultatea de Medicină Stanford sau Colegiul American de Cardiologie, ideea a rămas în stadiul de propunere şi nu a fost pusă în aplicare din cauza scandalului Cambridge Analytica în cadrul căruia Facebook a fost acuzată că nu face suficient pentru a proteja datele personale ale utilizatorilor.

„Acest proiect a rămas în stadiul de propunere şi nu am primit, distribuit sau analizat datele nimănui”, a precizat purtătorul de cuvânt al Facebook pentru CNBC.

Facebook a specificat că datele ar fi fost folosite doar pentru cercetări efectuate de comunitatea medicală.

Imaginea companiei americane a avut de suferit după ce s-a descoperit că firma de consultanţă politică Cambridge Analytica, care a lucrat pentru Donald Trump, a obţinut, fără permisiune, datele personale a 87 de milioane de utilizatori pe care le-a folosit apoi pentru reclame politice orientate.