Eurodeputatul Jean-Marie Le Pen, care a fost exclus din Frontul Naţional (FN), s-a înscris în partidul european neofascist Alianţa pentru pace şi libertate politică (APF, Alliance for Peace and Freedom). "Îl primim pe Jean-Marie Le Pen într-un moment de schimbări revoluţionare în Europa - ghidul şi liderul nostru pentru lupte şi victorii viitoare!", s-a felicitat APF într-un comunicat, potrivit Rador, care citeaza Le Monde.

HotNews.roFoto: Hotnews

Această formaţiune politică, ai cărui aleşi figurează în Parlamentul European ca neafiliaţi, numără în rândurile sale partidulneonazist german NPD, partidul neofascist italian Forza Nuova, care s-a aliat cu Liga Nordului la legislativele de la începutul lui martie, şi partidul radical de extremă dreapta ceh (DSSS, Partidul muncitoresc al dreptăţii sociale).

Eurodeputatul în vârstă de 89 de ani, care nu va mai candida la alegerile europene de anul viitor, se alătură deci unei mişcări distincte de cea căreia îi este afiliat FN, grupul Europa NAţiunilor î Libertăţilor (ENL), unde se găsesc şi aleşii Ligii Nordului din Italia şi ai FPÖ austriac. Cofondatorul şi fostul preşedinte al FN (1972-2011) a fost exclus de fiica sa Marine din FN din cauza afirmaţiilor polemice privind Holocaustul.

El a pierdut de asemenea preşedinţia de onoare la congresul partidului de extremă dreapta în martie.