Prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman, în prima vizită la Hollywood. Au fost anunţate proteste

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 2 aprilie 2018, 17:43 Actualitate | Internaţional


Printul saudit Mohammed bin Salman Al Saud
Foto: kremlin.ru
Prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman face prima sa vizită la Hollywood şi are întâlniri stabilite cu Rupert Murdoch, Bob Iger şi Kevin Tsujihara, într-un demers mai larg de a construi de la zero o industrie de divertisment în ţara sa, scrie News.ro. Au fost anunţate proteste faţă de vizita acestui lider în Statele Unite ale Americii, unul dintre motive fiind atacurile sale în Yemen.

Potrivit hollywoodreporter.com, la mai puţin de patru luni după ce Arabia Saudită a dezvăluit că va înceta interdicţia de 35 de ani impusă asupra cinematografelor publice, atrăgând investiţii internaţionale în construirea industriei de divertisment a ţării, Mohammad bin Salman face prima sa vizită la Hollywood.
Mohammad bin Salman se află într-un turneu de trei săptămâni în SUA pentru a ajuta la consolidarea legăturilor de business şi pentru a promova reformele ţării sale. El va participa la mai multe evenimente, începând de luni, între care se va număra, luni, şi o petrecere de seară găzduită de Rupert Murdoch, la proprietatea sa din Bel Air.

Murdoch, fondator al companiei 21st Century Fox, i-ar fi invitat la petrecere şi pe Bob Iger, CEO al Disney, şi pe Kevin Tsujihara, preşedinte al Warner Bros

Un alt eveniment, cu durata de 3 zile, intitulat "Saudi Art Days", este organizat de centrul King Abdulaziz Center for World la Linwood Dunn Theater. Pe lângă o expoziţie de fotografie şi proiecţiile a 13 filme saudite, vor fi organizate şi trei paneluri la care vor participa, între alţii, regizorul Andy Tennant ("Sweet Home Alabama", "Hitch") şi scenarista Shauna Cross ("Whip It", "What to Expect When You're Expecting"). Aceştia vor discuta despre viitorul cinematografiei în Arabia Saudită.

Miercuri, autoritatea generală pentru divertisment din Arabia Saudită va organiza un summit în Beverly Hills, unde miniştri şi investitori din domeniul public, dar şi din cel privat, vor vorbi despre drumul care ar trebui parcurs pentru dezvoltarea industriei de divertisment în această ţară. Această industrie a fost aproape inexistentă timp de mai multe decenii în Arabia Saudită, din cauza legilor islamice stricte.

Deşi nu se ştie dacă sunt plănuite acorduri între studiouri hollywoodiene şi Arabia Saudită, Fondul de Invsetiţii Publice al ţării ar urma curând să încheie achiziţia de 5 până la 10% din compania Endeavor, care deţine WME, pentru 400 de milioane de dolari. Divertismentul ar urma să fie o componentă majoră în economia regatului.

În urma anunţului făcut în luna decembrie, potrivit căruia Arabia Saudită va retrage interdicţia în privinţa cinematografelor - mai multe lanţuri de cinematografe din lume şi-au manifestat interesul. AMC, Vue, iPic şi alte grupuri din Orientul Mijlociu au anunţat în ultimele luni că plănuiesc să activeze în această ţară. Primul multiplex, potrivit surselor The Hollywood Reporter, ar putea să se deschisă în octombrie, în Djedda.

Parcurile de distracţii sunt, de asemenea, o opţiune a ţării pentru a dezvolta ofertele de turism şi recreere.

Însă, mai multe proteste au fost anunţate faţă de vizita prinţului moştenitor saudit în SUA. Codepink, un grup iniţiat de femei care militează pentru pace, va protesta, luni, la ora locală 11.00, în faţa sediului WME din Beverly Hills, şi marţi, la aceeaşi oră, în faţa sediului Rand Corporation din Santa Monica.

Acest grup l-a numit pe Salman un "criminal de război", cu un "ego care concurează cu cel al lui Donald Trump", şi îl critică pe acesta, între altele, pentru bombardarea Yemenului, capturarea prim-ministrului Libanului, "răpirea propriei sale mame", "încarcerarea şi decapitarea disidenţilor" şi "regimul represiv pentru femei".


Citeste mai multe despre   


















641 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Ce-or fi vrand protestatarii? (Luni, 2 aprilie 2018, 20:47)

    BEDE [utilizator]

    Omul totusi arata ca ar vrea o oarece deschidere spre o cultura un pic mai putin inchistata in Islamism. Ori, daca il dau jos pe el, este destul de probabil sa vina in frunte unul si mai pus pe represiune si mai dornic sa elimine din Arabia Saudita orice s-ar mai apropia de cultura Americana sau europeana.
    Par interesante aceste tendinte. Cum oare s-o impaca divertismentul cu pelerinajele la Mecca. Daca pelerinii vor fi intretinuti cu filme porno probabil ca nu se vor mai grabi asa de tare sa devina martiri ca sa ajunga in paradisul lui Allah cu cele nu mai stiu cate fecioar pentru fiecare razboinic.
    • -2 (4 voturi)    
      Protestatarii stiu bine, oricum (Marţi, 3 aprilie 2018, 0:06)

      Namaste [utilizator] i-a raspuns lui BEDE

      mai bine decat stiti dvs despre Saudia, Daesh, wahabbism, monoteism si eschatologie musulmana.
      Nu va ingrijati...


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version