Opinie contrară: expulzările diplomatice nu reprezintă decât un teatru de modă veche, "plin de gălăgie şi de o furie care nu înseamnă nimic"

Înăsprirea sancţiunilor este o formă de grandomanie: liderii devin duri, trecând la acţiuni în forţă şi decisive. Dar, în general, crudul adevăr este acela că sancţiunile nu sunt eficiente, scrie Rador.

S-ar putea ca sancţiunile să reducă o aprovizionare, dar ele nu reduc cererea. Or, asta duce la ascensiunea altor canale de distribuţie care să o satisfacă: bursele negre înfloresc în timpul sancţiunilor. Asasinatele plătite şi corupţia devin un mod de viaţă, blocând dezvoltarea economică şi afectând generaţiile viitoare. Cei bogaţi pot plăti preţuri mai mari pentru nişte produse cumpărate ilegal, dar săracii nu pot. Dezbinarea la nivelul societăţii devine şi mai adâncă, iar nemulţumirea se poate transforma într-o criză politică.

Asta nu se întâmplă (deocamdată) în Rusia. La nivelul magazinelor moscovite de nivel mediu sau mai de lux, unde produsele străine pot fi cumpărate de cei cu stare, lipsurile nu se resimt. În zonele rurale, pe lângă luxoasele vile ("dacea") ale oligarhilor, viaţa nu s-a schimbat prea mult: sărăcia este evidentă în pofida mulţimii antenelor TV şi a "farfuriilor" parabolice. În Rusia postsovietică, bogăţia avuţilor nu s-a răsfrânt şi asupra săracilor, deşi majoritatea ruşilor din ziua de azi o duc mai bine din punct de vedere material decât pe vremea comunismului.

Opinia noastră: diplomaţii ruşi au fost trimişi să-şi facă bagajele. E un început. În cel mai bun caz, sancţiunile au încurajat Rusia să îşi dezvolte mai mult industria autohtonă şi să o diversifice dicolo de petrol şi de gaze. Exact la un an după sancţiunile din 2014, "Ruskii Parmezan"a început să producă propria sa versiune de brânză italienească într- o zonă rurală din apropierea Moscovei. Astăzi, în Rusia există 400 de producători de brânză - după ce, cu câţiva ani în urmă, ei erau numai şase - care produc peste 600.000 de tone de brânză şi produse lactate. Statul subscrie la aceste eforturi de afaceri cu un procent de până la 50%. Asta îi asigură preşedintelui Putin un mare sprijin la urnele ruseşti. Şi există mulţi cetăţeni care "ar cumpăra bucuroşi numai produse ruseşti".

Mai mult decât de sancţiuni, Rusia a fost mai degrabă afectată de prăbuşirea precipitată a preţurilor petrolului. Abordarea lui Putin a fost aceea de "a rezista" aşteptând revenirea. Ruşii înşişi au o îndelungată experienţă în a îndura greutăţi insuportabile şi par înclinaţi să-şi păstreze acest obicei. Totuşi, ceea ce ar afecta cu adevărat economia este interdicţia de a cumpăra şi de a vinde datoriile ruseşti. Oare asta se va întâmpla curând?

Asta nu însamnă să sugerăm că acţiunile lui Putin în Ucraina, în Siria, la Londra sau în timpul alegerilor din SUA ar trebui să treacă neobservate. Dar nici expulzările diplomatice nu înseamnă că ar fi răspunsul. Ele nu sunt decât un teatru de modă veche, "plin de gălăgie şi de o furie care nu înseamnă nimic". Indiferent de războiul generalizat, acei diplomaţi vor reveni în cele din urmă.

Nu mai putem să dăm înapoi ceasul aducându-l la vremurile Războiului Rece cu Rusia după cum nu putem întoarce la acele vremuri nici industria minieră a SUA. E uşor să repui Rusia în rolul "căpcăunului", dar asta nu mai e de folos obiectivelor secolului XXI. Este neîndoios faptul că Putin este la fel de convins de eficienţa acţiunilor sale pe cât de îndârjită se arată opoziţia Occidentului faţă de ele.

Întrebarea care se pune este: vrem să facem numai nişte gesturi grandilocvente sau chiar vrem să facem unele schimbări?

Da, nemulţumirile trebuie înregistrate prin canale oficiale, dar, bazându-ne exclusiv pe sancţiuni şi pe remanieri diplomatice, riscăm să renunţăm la o cale mai de succes: negocierile faţă în faţă, de la lider la lider, la masă - G7, de exemplu. Şi s-ar putea prea bine că Putin să se calmeze de îndată ce se va aşeza la masă aşa cum mereu şi-a dorit.

Să pune problema şi altfel, citându-l pe Sun Tzu în "Arta războiului": "Ţineţi-vă prietenii aproape, dar duşmanii şi mai aproape".