În vârful topului celor „mai tari” firme din Germania nu se află un mare producător auto, de tehnologie sau armament, ci o companie de software. SAP este cea mai valoroasă companie din Germania, potrivit unui studiu realizat de firma de audit PricewaterhouseCoopers (PwC), citat duminica deWiWo.de, din surse dpa.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cu o valoare de piață de peste 104 miliarde de euro, SAP se situează pe primul loc, depășind concernul Siemens (94 miliarde de euro), urmat de VW și Allianz.

Compania farmaceutică Bayer, care a fost cap de lista în 2014, ocupă acum locul cinci, cu 80,50 miliarde de euro. Potrivit studiului, cele mai valoroase companii germane și-au crescut în total valoarea cu 33%, din anul 2014.

Cu toate acestea, un loc în Top 10 european nu și-a putut asigura liderul german SAP. În Europa, compania petrolieră britanico-olandeză Shell e cap de listă, cu o cotă de piață de 213 miliarde euro, fiind urmată de companiile elvețiene Nestlé și Novartis.

Deși SAP nu intră între primii zece mari actori economici pe piața europeană, ocupând doar locul al 12-lea, compania din Baden-Württemberg a făcut uriașe progrese, urcând 14 locuri în top, începând din 2014. În clasamentul mondial, SAP se află doar pe locul 63, cu mult în spatele eșalonului de vârf. Iar acest lucru nu e de mirare.

Într-o comparație globală, practic niciun concern european nu poate ține pasul, cu adevărat. Top 10 internațional este format exclusiv din companii din SUA și din China. Trei giganți tehnologici americani conduc lista, cu cifre de afaceri de sute de miliarde USD: Apple, Microsoft și compania-mama a Google, Alphabet. Din China, firmele de internet Tencent și Alibaba se află pe locurile 5 și 8.

SAP SE este cel mai mare producător german de software, ocupând locul al patrulea, pe plan european. Sediul companiei se află în localitatea Walldorf, din Baden-Württemberg. Firma a fost fondată în anul 1972, de către cinci foști angajați ai IBM. Unul dintre aceștia este Hasso Plattner, al cărui tată a fost un medic oculist, originar din Sibiu.

Numele firmei e compus din inițialele produselor sale: Systeme, Anwendungen, Produkte in der Datenverarbeitung (n.t. sisteme, aplicații, produse ale prelucrării de date), iar principalul său produs a fost pachetul software standard pentru soluții antreprenoriale integrate, SAP ERP. În cadrul acestuia, diversele module acoperă domeniile contabilitate, controlling, achiziții, vânzări, producție, depozitare și servicii de personal.

Din anul 2005, SAP și-a lărgit paleta de produse și se angajează în sectorul financiar (SAP BankAnalyzer – SAP BA, SAP AFI), în Datawarehousing (SAP Business Warehouse – SAP BW), oferind soluții proprii de stocare de date (MaxDB, SAP ASE, SAP IQ, SAP HANA).

PricewaterhouseCoopers (PwC) este o companie cu sediul în Frankfurt am Main. Serviciile sale de baza sunt de audit, consultanță fiscală și de afaceri, consiliere tranzacții și corporate finance. Sediul companiei este situat în Frankfurt, în Turnul 185, un zgârie-nori din districtul Gallus. În anul fiscal 2016/2017, PwC a avut o cifra de afaceri de 2,09 miliarde euro și 10.627 de angajați.

Compania este membru al PricewaterhouseCoopers International, care are cca 800 de birouri, în peste 150 de țări. PricewaterhouseCoopers face parte din grupul celor mai mari patru firme de audit din lume, numit Big Four, alături de KPMG, Ernst & Young și Deloitte Touche Tohmatsu.