UE cere o anchetă independentă după ce 16 palestinieni au fost ucişi de forţele israeliene vineri, în timpul unei manifestaţii

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 31 martie 2018, 21:30 Actualitate | Internaţional


Federica Mogherini
Foto: Twitter
Federica Mogherini, reprezentanta diplomaţiei europene, a cerut, sâmbătă, o anchetă independentă cu privire la folosirea muniţiei adevărate de către armata israeliannă în Gaza, în timpul înfruntărilor de vineri, soldate cu 16 morţi şi sute de răniţi, scrie News.ro.

"Folosirea muniţiei adevărate trebuie să facă obiectul unei anchete independente şi transparente”, a spus Mogherini, precizând că Uniunea Europeană deplânge pierderile de vieţi şi transmite condoleanţe familiilor celor ucişi. “Libertatea de exprimare şi libertatea de a manifesta sunt drepturi fundamentale care trebuie respectate", a precizat Mogherini, citată de AFP.

Cel puţin 16 palestinieni au fost ucişi vineri şi mai multe sute au fost răniţi de forţele de securitate israeline care se confruntă cu una dintre cele mai mari demonstraţii palestiniene care a avut loc în ultimii ani de-a lungul graniţei Israel - Gaza, au transmis medicii din Gaza.

Zeci de mii de palestinieni, care cer ca refugiaţii să aibă dreptul de a se întoarce în ceea ce acum este Israel, s-au adunat de-a lungul gardului de la frontiera de 65 de kilometri, unde au fost ridicate corturi pentru cele şase săptămâni de protest, cât au fost anunţate. Armata israeliană a estimat că este vorba despre 30.000 de persoane.



















1776 vizualizari

  • -9 (49 voturi)    
    ONU si UE (Sâmbătă, 31 martie 2018, 22:19)

    Joseph18 [utilizator]

    Atat ONU, cat si UE n-au avut NIMIC de comentat cand
    pe data de 13-03-18 "militanti" din Gaza au atentat la viata lui Rami Hamdallah Primul Ministru Palestinian...!

    https://www.aljazeera.com/news/2018/03/explosion-hits-palestinian-pm-rami-hamdallah-enters-gaza-180313083301418.html

    Atunci cand Federica Mogherini afirma ca “Libertatea de exprimare şi libertatea de a manifesta sunt drepturi fundamentale care trebuie respectate", - ea NU SE REERA la Siria, Iraq, Yemen, Libia, etc

    D-na Mogherini s-a TREZIT cand a auzit ca "militantii din Gaza demonstreaca 'pasnic' FORTAND granita unei tari cu numele de Israel.

    Sunt convins ca telefonul care a trezit-o a fost de la Teheran...
    • -5 (29 voturi)    
      Sau de la Moscova (Duminică, 1 aprilie 2018, 0:48)

      almaviva [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

      Mogherini asta e o rusine pentru UE! Putin si zbirii lui din Siria, Iran, Venezuela fac ce vor, iar comunista asta de Mogherini - caci este o comunista cu carnet de membru - tace malc. Aud ca era chiar indignata cand UE a hotarat sa expulzeze diplomatii rusi saptamana aceasta. Cum de ajuns zdreanta asta rosie sa aibe aceasta pozitie in UE???
      • +5 (19 voturi)    
        Degeaba o ataci (Duminică, 1 aprilie 2018, 11:18)

        aramos [utilizator] i-a raspuns lui almaviva

        in acest mod josnic pe Mogherini, pozitia este asumata de UE in ansamblul sau nu de Mogherini in calitate de persoana privata. Si PSD are obiceiul sa-l atace pe ambasadorul SUA in Romania cand nu-i convin declaratiile acestuia, uitand ca el reprezinta de fapt pozitia guvernului SUA si nu opinii personale.
        • -2 (12 voturi)    
          Josnic? (Duminică, 1 aprilie 2018, 19:24)

          almaviva [utilizator] i-a raspuns lui aramos

          Serios? Tot la fel reprezenta ea pozitia intregii UE cand se intalnea cu Tillerson imbracata in negru din cap pana in picioare, de ziceai ca era in doliu? Ma indoiesc. Sa nu mentionez ce privire incruntata si expresie scremuta avea. Comparati asta cu zambatele ei calde si sincere cand se intalneste cu alde Lavrov sau Zarif. Nu puteti trece cu vederea ca datorita orientarii ei politice, ea are anumite preferinte, in multe cazuri contrare pozitiei UE per ansamblu.
          • +2 (8 voturi)    
            Sa numesti "zdreanta" (Duminică, 1 aprilie 2018, 20:38)

            aramos [utilizator] i-a raspuns lui almaviva

            un inalt functionar al UE e nu numai josnic, dar arata lipsa de educatie. Daca nu esti in stare sa-ti exprimi opiniile fara sa insulti inseamna ca de fapt nu ai nimic de spus. A te lega de detalii vestimentare sau a inerpreta mimica faciala denota superficialitate si amatorism.
      • -4 (12 voturi)    
        Insa (Duminică, 1 aprilie 2018, 12:57)

        Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui almaviva

        @almaviva
        1 - Aveti dreptate insa, eu NU cred ca D-na Mogherini "e o rusine pentru UE" - asa cum ati denumit-o Dv. - ci mai degraba ea REPREZINTA foarte CLAR starea de SPIRIT a UE in ultimii ani!

        2 - De asemenea, eu cred ca expresia Dv cu "zdreanta rosie' este este mult prea DURA. Nu putem trece cu vederea ca este, totusi, o tanara femeie care are preferinte catre 'barbosi', si aceasta este o chestiune de gust personal...

        Asadar, Iata o dovada a fericirii d-nei Federica:
        http://www.italiaisraeletoday.it/giu-il-velo-miss-pesc-e-la-mogherini-si-schiera-con-liran/

        Deci, aveti dreptate, insa EVITATI pesimismul si pastrati-va increderea in PUTEREA Istoriei!
    • +3 (13 voturi)    
      nu de la Teheran (Duminică, 1 aprilie 2018, 2:12)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

      ci dintr-un cartier elegant din Londra
      • -3 (11 voturi)    
        Ceata (Duminică, 1 aprilie 2018, 13:05)

        Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        Totul este posibil!

        Din cate am vazut eu, cand am vizitat Londra, in cartierele elegante [si desigur foarte scumpe] locuiesc - in majoritate - miliardari arabi, sau rusi.
        Din acest motiv - plus CEATA londoneza - este dificil de afirmat cine 'telefoneaza' de ACOLO, si 'unde'...
        • +2 (4 voturi)    
          Glumetule (Duminică, 1 aprilie 2018, 22:07)

          Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

          Ca de ex Roman Abramovich sau Sergei Magnistky? la astia nu se pune de unde au furat atata timp cat este pt cauza
    • -4 (28 voturi)    
      re (Duminică, 1 aprilie 2018, 7:33)

      gewurtztraminer [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

      O tara isi apara granitele de salbatici. E simplu . E suficient sa fi fost in tarile din jurul ISraelului si apoi in Israel, asa cum am fost eu, sa pricepi ca unde vin arabii e prapad apoi. Si ca inteligenta si harnicia dau roade

      Tot prostul postac ar trebui sa multumeasca cerului ca exista tara asta. btw Isus era evreu
      • +8 (18 voturi)    
        Gandire simplista (Duminică, 1 aprilie 2018, 11:21)

        aramos [utilizator] i-a raspuns lui gewurtztraminer

        salbatici versus civilizati. Cum se face ca "civilizatii" au ucis 16 oameni neinarmati ?
        • -5 (9 voturi)    
          !?! (Duminică, 1 aprilie 2018, 13:49)

          Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui aramos

          @aramos
          In adresa de mai jos puteti primi informatii referitoare la evenimentele din zona respectiva:

          Fatah brags it killed 11,000 Israelis
          https://www.palwatch.org/main.aspx?fi=157&doc_id=18557

          Cat despre regretabilul conflict din Gaza, este de la sine inteles ca daca NU ar fi fost PROVOCAT, nu s-ar fi intamplat nimic!

          Va ofer doua scurte filmulete, din care puteti intelege cum isi petrec TIMPUL, zi-de-zi, "militantii" din Gaza, precum si modul in care isi educa tanara generatie.

          1 - Copiii arabi langa lansatoare:
          https://www.youtube.com/watch?v=S1nrdc1TyWo

          2 - Jocul preferat al tinerilor din Gaza:
          https://www.youtube.com/watch?v=VWqCRrDH1f0

          Sunt sigur ca puteti gasi singur o multime de date asupra problemelor respective, desigur, daca doriti si daca timpul va permite.
          • +4 (10 voturi)    
            Tu incerci sa justifici crimele (Duminică, 1 aprilie 2018, 17:11)

            aramos [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

            ceea ce e jenant.
      • -6 (10 voturi)    
        Este CLAR (Duminică, 1 aprilie 2018, 13:29)

        Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui gewurtztraminer

        @gewurtztraminer
        In cazul in care ati vizitat regiunea respectiva si - in PLUS - ati simtit nevoia sa comparati deosebirile din punct de vedere tehnologic si CREATOR, atunci cei care va contrazic ar trebui sa-si prezinte argumentele lor cu care se OPUN opiniilor Dv.

        Intodeauna, eu am fost de parere ca cine poate sa calatoreasca in lume CAPATA o privire mult mai LARGA asupra evenimentelor ce se petrec in cadrul acestei Civilizatii.

        Cat despre afirmatia Dv referitoare la Isus, cred ca trebuie sa remarcati in Faptele Apostolilor, la Cap.22:2-3, unde Pavel declara printre altele:
        "Eu sunt Evreu"

        Deci, cine vrea sa se informeze, o poate face!

        Va doresc aceiasi clarviziune si numai bine.
        • 0 (4 voturi)    
          re (Duminică, 1 aprilie 2018, 21:57)

          gewurtztraminer [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

          In mod cert, insa aprioris-urile sunt mai usor de suportat decat bunul simt si logica elementara.

          Atunci cand opiniile sunt capatate la televizor si deja digerate in proportie de 99% de catre cei care prezinta stirile iar asta e sursa principala de informare, genul asta de reactie este normal.

          norocul e ca oamenii aia acolo au trait clipe mult mai grele si stiu exact cum sa se descurce cu palestinienii.
          • -1 (1 vot)    
            Timpul! (Luni, 2 aprilie 2018, 10:31)

            Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui gewurtztraminer

            Desigur, problema nu este simpla si acest lucru este CONFIRMAT si de Ministrul de Interne al Hamasului, intr-un interviu pentru TV din Egypt.

            Se poate remarca cum Dl. Fathi Hammad isi deschide inima si declara cu SINCERITATE:
            ‘Palestinian People’ Don't Exist”

            https://www.youtube.com/watch?v=XwBSWN4s9JU

            Insa, in ciuda celor afirmate de acest ministru - care cunoaste istoria celor pe care ii reprezinta - se vor gasi MULTI participanti pe acest Forum care sa declare ca aceasta este 'Fake News' deoarece NU corespunde a ceea ce DORESC dumnealor...!

            Oricum, traim timpuri pe care le anticipa Andre Malraux antunci cand a facut aceasta 'profetie':

            "Secolul al XXI-lea va fi SPIRITUAL, sau nu va fi deloc!"

            Imi exprim speranta ca URA va dispare si - in acelasi TIMP - propun sa ne pastram increderea in INTELIGENTA umana!
    • +6 (10 voturi)    
      ONU si UE au condamnat (Duminică, 1 aprilie 2018, 11:10)

      aramos [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

      tentativa de asasinare a premierului Rami Hamdallah.
      The European Union's foreign policy chief, Federica Mogherini, called the attack a "deliberate attempt" to undermine reconciliation. "For the European Union it is clear: those who work to exacerbate divisions through violence are working against the interest of the people of Gaza and of all Palestinians," she said.

      The United Nations Mideast envoy also condemned the attack. Nickolay Mladenov said until the "legitimate" Palestinian Authority takes power in Gaza, Hamas is responsible for enabling the internationally backed government to work without fear of intimidation, harassment and violence.
      • -4 (8 voturi)    
        Din nou CEATA? (Duminică, 1 aprilie 2018, 14:23)

        Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui aramos

        CELE doua texte reflecta declaratii gen 'praf in ochii lumii' in care se spune CEVA, fara sa fie numit VINOVATUL.

        1 - Din textul declaratiei semnate de Moghelini:
        "...to exacerbate divisions through violence are working against the interest of the people of Gaza and of all Palestinians," - NIMENI nu poate sa stie ca Hamas a ALUNGAT din Gaza Autoritatea Palestiniana in frunte cu Presedintele Abbas. La fel, NIMENI nu poate sa afle ca toate incercarile pe care le-au facut Egiptul si Iordania de a concilia cele doua parti AU ESUAT!

        2 - In cel priveste pe Nickolay Mladenov el arunca in VIITOR rezolvarea afirmand ca "..until the "legitimate" Palestinian Authority takes power in Gaza", deci "...până când autoritatea palestiniană "legitimă" își va prelua puterea în Gaza.

        Or, TOCMAI pentru aceasta fusese programata vizita premierului Rami Hamdallah in Gaza pe data de 13 Martie, unde a fost primit cu 'artificii'...

        Un OM glumet ar putea afirma ca ZIUA de 13 este de vina si ca ar fi trebuit sa fie EVITATA!

        Insa, oamenii SERIOSI din Hamas, si-au dat seama ca punand in JOC vietile unor 'militanti' tineri la granitza cu Israelul, NUMAI astfel ei vor aparea DIN NOU victime care reprezinta cu adevarat interesele intregului popor, etc, etc...

        Intrebarea mea: Simtiti ca se ridica CEATA?
        • +3 (9 voturi)    
          Despici firul in patru (Duminică, 1 aprilie 2018, 17:12)

          aramos [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

          dupa ce ai fost prins mintind in legatura cu aceste evenimente.
  • -3 (25 voturi)    
    Pai da (Sâmbătă, 31 martie 2018, 22:39)

    mitg [utilizator]

    Treci granita de stat (indiferent ca esti protestatar, rezident “de jure”, pe teritoriu ocupat ilegitin) in mod ilegal, te astepti la represalii pe masura.
    Drepturi, drepturi, dar obligatii nu?
    • +7 (23 voturi)    
      Represalii cu mitraliera ? (Duminică, 1 aprilie 2018, 9:00)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      Te astepti la represalii cu mitraliera ?
      Asa procedeaza asa zisa lume "civilizata" ?

      Voi va dati seama cu ce explicatii penibile veniti de va faceti de ras?
      • -3 (11 voturi)    
        Ceausescu si Poporul (Duminică, 1 aprilie 2018, 14:31)

        Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui galeo

        @galeo
        Probabil ca NU ati auzit despre cele ce s-au intamplat la granita Romano-Iugoslava in anii in care la mitingurile frumos organizate se strigau lozinci printre care si "Ceausescu si Poporul"..., ."Comunismul in Zbor"...spre "Viitorul de AUR...!

        Repet: la granita Romano-Iugoslava in anii 70-80...!
    • +9 (15 voturi)    
      Comunistii faceau la fel (Duminică, 1 aprilie 2018, 11:23)

      aramos [utilizator] i-a raspuns lui mitg

      treceai granita, erai executat. In statele democratice uciderea este chiar ultima optiune, pana acolo mai sunt arestarile, gazele lacrimogene, gloantele de cauciuc, tunurile cu apa.
  • -3 (23 voturi)    
    Pe când o anchetă... (Duminică, 1 aprilie 2018, 0:06)

    Nyk1 [utilizator]

    ...cu privire la violențele forțelor de ordine spaniole asupra protestatarilor catalani pașnici?
    • +12 (20 voturi)    
      MItraliera (Duminică, 1 aprilie 2018, 9:02)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      In Spania nu au iesit polistitii cu mitraliera impotriva portestatarilor.
      Asa ca despre ce comparatii vorbesti tu aici ?
      • +5 (7 voturi)    
        Au iesit in 1989 in Romania (Duminică, 1 aprilie 2018, 9:12)

        liberte, egalite, mouie pesede [utilizator] i-a raspuns lui galeo

        Azi tara a UE. Au omorat oameni si la mineriade. Avem condamnati definitiv? Au trecut aproape 30 de ani de atunci si nimic.
        • +4 (6 voturi)    
          Pai n-avem (Duminică, 1 aprilie 2018, 12:31)

          vorbis [utilizator] i-a raspuns lui liberte, egalite, mouie pesede

          ca banda lui Iliescu s-a aflat multi ani la putere si a blocat anchetele. Dar acum sunt trimisi in judecata si cu putin noroc o sa-i vedem in temnita.
        • -2 (2 voturi)    
          DA! (Duminică, 1 aprilie 2018, 14:39)

          Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui liberte, egalite, mouie pesede

          Iar in acele TERIBILE evenimente au fost numai motivatii determinate de luptele pentru PUTEREA politica la nivel INALT.
      • -2 (4 voturi)    
        Razboi (Duminică, 1 aprilie 2018, 14:35)

        Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui galeo

        @galeo
        Hai sa mai citim, bai flacai!

        Cu vreeo 80 de ani in urma - cam o viata de om - ce mai trageau UNII in ALTII in razboiul Civil din Spania

        Pentru mai multe informatii cititi la adresa de mai jos:

        https://en.wikipedia.org/wiki/1936_in_the_Spanish_Civil_War
        • +2 (4 voturi)    
          ...si pace (Duminică, 1 aprilie 2018, 16:44)

          ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

          acum 800 de ani nimeni nu folosea mitraliera impotriva invadatorilor pasnici..ce vremuri,ce moravuri...
          • -2 (2 voturi)    
            Cruciade si Inchizitie (Luni, 2 aprilie 2018, 10:49)

            Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

            Aveti DREPTATE!
            Tehnologia NU era mult mai primitiva, astfel ca atunci cand plecau in CRUCIADE, soldatii erau echipati cu armuri, arcuri si sulite cu care doreau sa cucereasca CEVA la mii de km...

            Cat despre perioaa Inchizitiei [cateva sute de ani] cine era condamnat la moarte ar fi preferat un GLONT decat torturilr si arsul pe rug.

            Va ofer informatii mai jos in limba romana:
            https://ro.wikipedia.org/wiki/Inchizi%C8%9Bie

            Asadat, in urma cu 800 de ani, d-na Moghelini ar fi avut foarte MULT de alergat prin Europa pentru apararea drepturilor cetatenesti.

            Insa, in aceste zile, au ramas doar cateva tari unde se practica taierea de capete, sau spanzuratoare, acestea fiind Arabia Saudita si Republica ISLAMICA Iran.

            PS
            Totusi, deschideti pagina de pe Wikipedia
        • 0 (2 voturi)    
          stai linistit, a-n Romania (Luni, 2 aprilie 2018, 8:36)

          asistat [utilizator] i-a raspuns lui Joseph18

          nu citim! Decat scrim! Ca suntem destepț si le stim pe toate, mai ales in ce priveste politica internationala si Israel...
          • -1 (1 vot)    
            Va multumesc, (Luni, 2 aprilie 2018, 18:48)

            Joseph18 [utilizator] i-a raspuns lui asistat

            caci datorita Dv. pot intelege mai bine de ce cei mai multi prefera sa NU priceama.
            Oricum, cred ca le este chiar mai comod!

            Inca odata, multumiri pentru DETASAREA dv.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version