Poliția israeliană a anunțat vineri ca a lansat dintr-o dronă grenade lacrimogene asupra manifestanților palestinieni din Fâșia Gaza, o inovație tehnologică, scrie AFP.

Drona isrealianaFoto: Captura YouTube

Un corespondent al agenției internaționale de știri a văzut o dronă lansând grenade lacrimogene asupra manifestanților la granița cu Israelul.

Aceste tiruri au ranit mai multe persoane, în condițiile în care grenadele au căzut de la o înălțime de 10 - 20 de metri.

Utilizarea dronelor pentru a lansa grenade lacrimogene este o inovație recenta, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției israeliene, Micky Rosenfeld.

"A fost folosita în urmă cu câteva săptămâni în zona Fâșiei Gaza și a fost folosită și azi pentru a împiedica manifestanții să se apropie" de granița cu Israelul, a spus el.

"Este vorba de o minidronă care poate survola anumite zone și poate lansa lacrimogene în sectoarele în care nu dorim manifestanți", a adăugat el.

Zeci de mii de manifestanți, potrivit palestinienilor, au manifestat vineri la granița cu Israelul. În violențele care au urmat au fost uciși cel puțin 12 palestinieni.