Rusia va expulza 60 de diplomați americani și va închide consulatul SUA din Sankt Petersburg, luând astfel măsuri identice celor luate de Washington împotriva Moscovei în cazul otrăvirii fostului spion Serghei Skripal, a anunțat joi șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, potrivit AFP.

Serghei Lavrov si Vladimir PutinFoto: kremlin.ru

Măsurile luate de Moscova "includ expulzarea aceluiași număr de diplomați și retragerea acreditării Consulatului general al Statelor Unite la Sankt Petersburg", în nord-vestul Rusiei, a precizat Lavrov într-o conferință de presă.

"În ceea ce privește celelalte țări, (răspunsul Moscovei) va fi de asemenea identic pentru toate în privința numărului de persoane care vor părăsi Rusia", a avertizat Lavrov.

"În acest moment, ambasadorul american la Moscova, Jon Huntsman, a fost invitat la minister, unde adjunctul meu Serghei Riabkov îl informează asupra conținutului acestor măsuri de represalii față de Statale Unite", a adăugat șeful diplomației ruse.

Statele Unite au anunțat luni expulzarea a 60 de "spioni" ruși și închiderea Consulatului Rusiei din Seattle, în cadrul măsurilor de retorsiune adoptate după otrăvirea, la 4 martie, a fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia, la Salisbury, în Marea Britanie.

Moscova a denunțat "un gest provocator" și a promis că va riposta la rândul ei.

În total, peste 140 de diplomați ruși din Europa, America de Nord, Ucraina sau Australia sunt vizați de o decizie de expulzare, într-o acțiune coordonată, în semn de susţinere a Londrei, care acuză Moscova de otrăvirea fostului spion rus.

"Vrem să reacționăm la deciziile absolut inadmisibile care au fost luate împotriva noastră sub puternica presiune a Statelor Unite și Marii Britanii", a afirmat Serghei Lavrov.

Rusia și-a susținut în repetate rânduri nevinovăția și a acuzat Londra că "nu vrea să audă răspunsurile" Moscovei.