Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat miercuri ”tentative de a semăna panica”, pe Internet, din străinătate, în timp ce ţara sa se află în doliu în urma unui incendiu sângeros într-un centru comercial din Siberia, relatează AFP, citat de news.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Vedem, din nefericire, postări pe reţele de socializare, inclusiv din străinătate, menite să semene panica, să semene neîncrederea, să ridice oamenii unii împotriva altora”, a declarat Putin la o reuniune consacrată tragediei cu oficiali la nivel naţional.

”Nu putem să acceptăm asemenea lucruri în nicio circumstanţă”, a subliniat el.

Putin le-a cerut autorităţilor vizate să efectueze o anchetă ”total obiectivă şi transparentă” cu privire la această dramă, care s-a soldat duminică, la Kemerovo, cu 64 de morţi - între care 41 de copii.

”Chiar şi asemenea tragedii sunt folosite în scopuri provocatoare. Este un fapt şi avem de-a face cu el”, a declarat primul adjunct al directorului administraţiei prezidenţiale Serghei Kirienko, citat de agenţia RIA Novosti.

Furia este palpabilă în Rusia, la trei zile de la incendiul sângeros care a devastat centrul comercial la Kemerovo, în Siberia.

Potrivit anchetatorilor, sinistrul a fost cauzat de ”încălcări flagrante” ale regulilor de siguranţă.

Marti, cateva mii de persoane au participat în Piața Pușkin din Moscova la o manifestare în memoria victimelor incendiului din orașul siberian Kemerovo, în care și-au pierdut viața cel puțin 64 de persoane, dintre care 41 de copii. Protestatarii au scandat ”Putin ar trebui să se retragă!”

Organizatorii acțiunii au făcut un apel la o „adunare tăcută„ pentru a onora memoria victimelor și pentru a exprima „furia„ în urma acestei tragedii.

„Șpaga omoară copiii”, scrie pe una din pancartele care puteau fi văzute în piața din centrul Moscovei. Pe o altă pancartă din Piața Pușkin scrie ”Corupția ucide”.