The Washington Post: Catalonia este doar cel mai recent exemplu de referendum privind independenţa. De ce se înmulţesc acestea?

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 28 martie 2018, 1:56 Actualitate | Internaţional


Catalonia
Foto: pixabay.com
Cărei naţiuni îi aparţii? Această întrebare a fost dezbătută în ultimul timp în Catalonia, Kurdistanul irakian, Scoţia şi Porto Rico, în toate aceste locuri fiind organizate referendumuri pe tema suveranităţii. Autorităţile germane l-au reţinut pe fostul preşedinte catalan Carles Puigdemont, duminica trecută, la solicitarea Spaniei, din cauza naţionalismului lui, declanşând noi proteste catalane. Temele pe care se pot baza astfel de voturi populare pot merge de la autonomie pentru un teritoriu mic, la desprinderea unei întregi naţiuni - şi alte subiecte care ţin de suveranitatea naţională, inclusiv aderarea sau ieşirea din UE sau NATO, potrivit The Washington Post, citat de Rador.

Cu siguranţă, dezbaterile despre referendumurile "ordinare" pot ajunge să fie destul de încinse, fie că este vorba de recentele consultări populare din Irlanda şi Australia privind căsătoriile, sau voturile organizate în California şi Massachusetts pe marginea politicii privind marijuana. Dar miza este mult mai mare în cazul referendumurilor privind independenţa, care pot fi chiar însoţite de violenţe, ca în Catalonia sau Crimeea.

Iată şapte lucruri pe care ar trebui să le ştiţi despre amploarea luată de referendumurile pe tema suveranităţii, analizate mai amănunţit într-un recent articol din British Journal of Political Science.

1. Referendumurile pe tema suveranităţii au o istorie îndelungată În varianta sa modernă, primul referendum privind suveranitatea a avut loc în Massachusetts în primăvara anului 1776, când primăriile din colonie au votat pe marginea eventualei susţineri a Declaraţiei de independenţă. Referendumurile pe tema suveranităţii au fost de asemenea folosite extins la sfârşitul secolului XVIII în Franţa postrevoluţionară. De exemplu, oraşul Avignon a votat în 1791 asupra eventualei secesiuni de Statele papale şi alipirii la Franţa.

2. Referendumurile pe tema suveranităţii sunt mai frecvente decât aţi putea crede De la lansarea trendului în Massachusetts, în 1776, au avut loc peste 630 de referendumuri pe această temă.S-a înregistrat o creştere a numărului acestora în ultimii ani, conform cifrelor prezentate în articol. Numai în anii 1990, au avut loc un număr record de 110 referendumuri pe tema suveranităţii, în mare parte ca urmare a dezemebrării Uniunii Sovietice şi a Iugoslaviei. În anii 2000 s-au produs încă 88 de referendumuri pe tema suveranităţii, multe având legătură cu eventuala continuare a extinderii spre est a UE.

3. Motive ale tendinţei de creştere De ce această amplificare? Deşi fiecare referendum are propria sa istorie, putem identifica unele motive generale. Poate cel mai important este acela că au proliferat conflictele legate de suveranitate. Conform unui recent studiu, din 1945 numărul mişcărilor etnice prin care se solicita o autodeterminare sporită a crescut de mai mult de zece ori. Multe foste colonii au votat pentru independenţă.

Şi pe măsură ce naţiunile au constituit UE, ele au organizat o serie de referendumuri despre componenţa acesteia. Referendumul Brexit este doar cel mai recent din zecile de voturi privind probleme precum integrarea în UE, delegarea mai multor prerogative către Bruxelles şi retragerea din uniune. În plus, atunci când actorii internaţionali intervin în conflicte naţionaliste ei promovează tot mai mult referendumurile privind suveranitatea.

De exemplu, în 1999, Portugalia a mediat un referendum în Timorul de Est, care a fost administrat de ONU. Unii observatori au sugerat chiar că ar exista o nouă normă internaţională care ar impune organizarea unor referendumuri pentru legitimarea unor realinieri teritoriale. 4. Se propagă pe tot globul Timp de aproape două secole, aproape toate referendumurile privind suveranitatea au avut loc în Europa şi America de Nord.

Puţinele excepţii s-au înregistrat aproape exclusiv în colonii ale albilor, precum Australia sau Africa de Sud. Dar după al doilea război mondial, referendumul pentru suveranitate a ajuns în lumea întreagă - evoluţie iniţial impulsionată de decolonizare. Mai mult de jumătate din toate referendumurile privind suveranitatea organizate după 1945 au avut loc în afara Europei şi Americii de Nord. 5. Referendumurile privind suveranitatea pot promova pacea.

Dar nu întotdeauna. Cercetări recente sugerează că organizarea unui referendum pe tema suveranităţii poate ajuta la menţinerea păcii sau poate duce la pace după un conflict. Dar acest lucru este adevărat doar dacă părţile aflate în conflict se pun de acord asupra termenilor unui referendum - cine va avea drept de vot, care este marja necesară unei victorii şi aşa mai departe. Astfel de acorduri pot impune negocieri îndelungate.

Atunci când nu au loc negocieri sau când acestea eşuează, o parte poate convoca un referendum unilateral, cum s-a întâmplat recent în Catalonia. Referendumurile unilaterale pot întări poziţia de negociere a unei părţi. Dar deseori, ele inflamează totodată tensiunile şi diviziunile. Referendumul din Catalonia, de exemplu, a dus la confruntări violente între protestatari şi forţele de poliţie. Referendumurile unilaterale pot duce chiar la războaie.

Acest lucru s-a întâmplat în cazul recentului referendum privind independenţa din Kurdistanul irakian, când - ulterior - guvernul irakian a invadat teritoriul pentru a recuceri oraşul Kirkuk bogat în petrol. Referendumurile unilaterale pentru secesiune au jucat un rol şi în declanşarea celui mai sângeros conflict din Europa de după 1945, reprezentat de războaiele civile iuglslave. 6. Nu sunt întotdeauna implementate Referendumurile privind suveranitatea pot duce la schimbări spectaculoase.

Sudanul de Sud, Timorul de Est şi Muntenegru şi-au obţinut cu toate independenţa în urma unor referendumuri. Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord au obţinut o autonomie internă remarcabilă după referendumurile de la sfârşitul anilor 1990. Dar deseori, rezultatele referendumurilor privind suveranitatea nu sunt aplicate. Porto Rico, de exemplu, a votat în repetate rânduri pentru apartenenţa la SUA - dar este puţin probabil ca rezultatul să fie ratificat de Congresul SUA.

Insulele Faroe au aprobat la limită independenţa printr-un referendum din 1946, dar continuă să facă parte din Danemarca. Referendumurile unilaterale pentru secesiune, în special, sunt rareori implementate. Nici Catalonia, nici Kurdistanul irakian, nu au o cale clară spre formarea unui stat independent. Şi nici regiunea Nagorno Karabah din Azerbaidjan, regiunea Srpska din Bosnia sau Abhazia şi Osetia de Sud din Georgia, deşi toate au votat pentru independenţă în anii 1990.

7. Nu se întrevede un sfârşit Şi alte referendumuri privind suveranitatea vor fi organizate. Noua Caledonie va vota pe tema independenţei anul acesta. Regiunea Bougainville din Papua Noua Guinee ar urma să facă acelaşi lucru în 2019. Scoţia ar putea avea un nou referendum privind independenţa dacă Marea Britanie se va retrage într-adevăr din UE. Dar aşa va face? În interiorul Marii Britanii, creşte susţinerea pentru o reluare a unuia din cele mai răsunătoare referendumuri pentru suveranitate din ultimele decenii - referendumul Brexit.


















489 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version