Cel puţin 89 de persoane au fost rănite, iar alte patru au fost reţinute în timpul protestelor faţă de arestarea lui Carles Puigdemont, după ce fostul lider catalan a fost reţinut în Germania în baza unui mandat de arestare internaţional emis de Spania, scrie News.ro, citand Sky News.

HotNews.roFoto: Hotnews

La câteva ore de la arestarea lui Puigdemont, mii de oameni s-au adunat în Barcelona pentru a protesta iar videoclipuri cu mulţimile au circulat pe reţelele sociale.

Agenţia de ştiri spaniolă EFE a estimat numărul celor prezenţi în centrul oraşului la 55.000.

În centrul Barcelonei, protestatarii au scandat "Libertate pentru prizonierii politici" şi "Această Europa este ruşinoasă" în timp ce se îndreptau spre birourile Comisiei Europene şi ale consulatului german. D

Demonstraţii mai mici au avut loc şi în Girona, unde Puigdemont a fost primar în trecut, dar şi în Tarragona şi Lleida.

În mai multe zone, protestatarii au blocat străzile.

Poliţia germană l-a reţinut pe Puigdemont în apropierea graniţei cu Danemarca în timp ce se îndrepta spre Belgia, conform avocatului său, Jaume Alonso-Cuevillas.

Puigdemont va apărea luni în faţa unui tribunal din landul Sschleswig-Holstein pentru a se decide dacă va fi extrădat.