Actrița de filme pentru adulți Stormy Daniels, pe numele său real Stephanie Clifford, spune că a fost amenințată să păstreze tăcerea în legătură cu presupusa relație sexuală pe care ar fi avut-o în 2006 cu președintele SUA, Donald Trump, informeazăBBC.

Stormy DanielsFoto: Wikipedia

Aceasta a declarat pentru CBS News că un bărbat a abordat-o într-o parcare din Las Vegas în 2011, unde se afla împreună cu fiica sa.

"Un bărbat a venit la mine și mi-a spus . Apoi s-a aplecat și s-a uitat la fiica mea și a spus: . Și apoi a dispărut", a declarat actrița.

Donald Trump a negat aventura, iar avocații săi au cerut despăgubiri de 20 de milioane de dolari. Președintele nu a răspuns încă ultimelor acuzații.

Stormy Daniels a depus plângere în cursul acestei luni împotriva lui Michael Cohen, avocatul lui Trump, cu scopul de a obţine o invalidare a acordului de confidenţialitate pe care l-a semnat cu el cu câteva zile înainte de alegerile din 8 noiembrie 2016, menit să o facă să păstreze tăcerea asupra unei relaţii intime cu preşedintele american, potrivit news.ro.

Ea afirmă că acordul nu este valid, pentru că miliardarul american nu l-a semnat personal.

În plângere, ea spune că a întreţinut relaţii sexuale cu Donald Trump începând din iulie 2006, în marja unui turneu de golf în apropierea Lacului Tahoe, o regiune turistică situată între California şi Nevada, o relaţie care a durat "o bună parte din 2007".

La acea vreme, Trump era deja căsătorit cu actuala sa soţie, Melania.