Doua persoane au fost ucise si o a treia grav ranit de o avalansa in valea Aran, in muntii Pirinei, au anuntat joi pompierii din Catalonia (nord-estul Spaniei), potrivit AFP.

Pompierii, chemati sa intervina in urma unei avalanse, "au trimis elicoptere si au localizat trei persoane, dintre care doua si-au pierdut viata si o a treia este grav ranita, cu multiple traumatisme", potrivit unui comunicat.

Identitatea si nationalitatea victimelor nu este cunoscuta deocamdata.

Persoana ranita a fost transportata la Viella, in valea Aran, la 300 kilometri nord-vest de Barcelona.