Stephen Hawking va fi inhumat in Catedrala Westminster, langa mormantul lui Isaac Newton

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 20 martie 2018, 22:24 Actualitate | Internaţional


Stephen Hawking
Foto: Flickr/ Lwp Kommunikáció

Astrofizicianul Stephen Hawking, care a murit miercuri la varsta de 76 de ani, va fi inhumat in Catedrala Westminster, langa mormantul lui Isaac Newton, in timpul unei ceremonii care va avea loc mai tarziu anul acesta, informeaza The Guardian.

Decanul de la Westminster, venerabilul John Hall, a spus: "Este foarte adecvat ca cenusa profesorului Stephen Hawking sa fie ingropata in abatie, alaturi de distinsii sai colegi din domeniul stiintific. Sir Isaac Newton a fost inmormantat in Abatie in 1727. Charles Darwin, alaturi de Newton, in 1882. Alti cercetatori faimosi sunt ingropati sau au un memorial in apropiere, cele mai recente fiind ale fizicienilor Ernest Rutherford, in 1937, si Joseph John Thomson, in 1940. Credem ca este vital ca religia si stiinta sa lucreze impreuna pentru a raspunde la marile intrebari ale misterului vietii si al Universului". 

Dupa moartea lui Hawking, Universitatea din Cambridge l-a descris ca fiind "o inspiratie pentru milioane". 

In 1974, la varsta de 32 de ani, a devenit unul dintre cei mai tineri membri ai prestigiosului for de stiinta britanic Royal Society.

Cinci ani mai tarziu, a devenit Lucasian Professor la Universitatea Cambridge, unde se mutase de la Oxford, pentru a studia astronomia teoretica si cosmologia. Acest titlul fusese detinut de Newton ultima data.

"Scopul meu este simplu", a spus el la un moment dat. "Este completa intelegere a universului, de ce este cum este si de ce exista".

Copiii lui Hawking, Lucy, Robert si Tim, au spus despre tatal lor: "A fost un mare om de stiinta si un om extraordinar a carui munca si mostenire va trai pentru multi ani. Curajul sau si perseverenta impreuna cu geniul si umorul au inspirat oameni din toata lumea". 

Fizicianul Stephen Hawking a fost cel mai cunoscut om de stiinta britanic al timpurilor noastre, un geniu care si-a dedicat viata descoperirii secretelor Universului.

Este autorul popularelor carti "O scurta istorie a timpului" (1988) si "Universul intr-o coaja de nuca" (2001). Cea mai mare parte a vietii sale a fost profesor la Cambridge, iar in comunitatea stiintifica este cunoscut mai ales pentru teoriile sale legate de mecanica gaurilor negre, graviatie si relativitate. Geniul sau a fost comparat cu Albert Eistein si cu Isaac Newton.




















509 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version