Toti cei sapte suspecti arestati in legatura cu asasinarea jurnalistului de investigatii slovac Jan Kuciak au fost eliberati, a anuntat politia, scrie News.ro, citand BBC. Jurnalistul Jan Kuciak, in varsta de 27 de ani, investiga de ceva timp legaturile dintre politicienii corupti din Slovacia si mafia italiana. El si logodnica sa au fost impuscati mortal in propria casa duminica.

El nu a apucat sa termine ultimul sau articol, care a fost publicat dupa moartea sa.

Conform unui comunicat al politiei, cei sapte suspecti au fost eliberati pentru ca nu au fost gasite dovezi noi in 48 de ore, perioada maxima in care ar fi putut fi retinuti.

Unul dintre suspecti este un cetatean italian care a facut afaceri in trecut cu oficiali apropiati ai prim-ministrului Robert Fico.

Vineri, in toata tara, mii de oameni au marsaluit in ciuda temperaturilor scazute pentru protesta fata de asasinarea jurnalistului.

In Bratislava, protestatarii au afisat poze cu cele doua victime si un banner pe care scria: "Un atac asupra jurnalistilor este un atac asupra noastra, a tuturor".

Presedintele Andrej Kiska a luat parte la un minut de reculegere alaturi de protestatari, estimati a fi intre 10.000 si 20.000.

Unul dintre protestatari a declarat pentru Reuters: "Este o mizerie peste tot aici ... si noi, oamenii de rand, trebuie sa o suportam".

Unii dintre protestatari s-au indreptat spre biroul prim-ministrului pentru a cere demisia guvernului.

Kuciak a sustinut in investigatiile sale ca oameni de afaceri italieni care au legatura cu gruparea mafiota Ndrangheta din Calabria au comis fraude cu fonduri europene in estul Slovaciei.