Cel putin 24 de civili, dintre care trei copii, au murit, miercuri, intr-un nou bombardament al regimului sirian in regiunea Ghouta de Est, o enclava rebela langa Damasc, a anuntat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), relateaza AFP.

Atacurile s-au concentrat asupra orasului Kfar Batna, unde au murit 22 de civili. De duminica, aproape 300 de civili au murit in Ghouta de Est.

Marti, cel putin 106 civili au fost ucisi, in bombardamente similare.

La finalul saptamanii trecute, regimul lui Bashar al-Assad si-a intarit pozitiile in jurul enclavei, lasand sa se intrevada un asalt major iminent.

Armata siriana incearca sa recastige controlul asupra Ghouta de Est, o regiune ce se afla in mainile insurgentilor din 2012, care este totodata si ultimul petic rebel din apropiere de capitala Damasc.