Doi frati gemeni au fost arestati la New York joi, dupa ce politia a gasit aproximativ 15 kilograme de substante explozive in apartamentul lor, iar primarul New Yorkului a spus ca arestarea lor "probabil a salvat multe, multe vieti", scrie news.ro, citand AFP. Potrivit biroului procurorului federal al Manhattanului, anchetatorii s-au interesat de unul dintre frati, Christian Toro, un profesor in varsta de 27 de ani, dupa ce liceul acestuia a fost vizat de o alerta cu bomba, in decembrie.

La sfarsitul lui ianuarie, profesorul a demisionat, iar fratele sau geaman Tyler Toro a adus inapoi institutiei laptopul, care apartinea scolii, in care au fost gasite instructiuni de fabricare a explozivilor.

In urma unei anchete a politiei newyorkeze si FBI, cel putin doi elevi au declarat ca au fost platiti de Christian Toro sa depoziteze pudra exploziva prelevata de la artificii, potrivit procurorului.

Joi, politia a perchezitionat apartamentul pe care-l impart in Bronx cei doi frati, necunoscuti pana acum serviciilor de politie.

Ea a gasit aproximativ 15 kilograme de substante potential explozive, a anuntat John Miller, insarcinat cu lupta impotriva terorismului in cadrul politiei newyorkeze.

Ea a gasit, de asemenea, un carnet pe numele lui Tyler Toro, in care erau scrise fraze potential amenintatoare, precum "Pe luna plina, micutii vor cunoaste teroarea", si referinte la o "Operatiune Flash", potrivit lui Jihn Miller.

Politia nu a oferit detalii suplimentare si nici posibile motive ale acestor fapte.

Primarul New Yorkului Bill de Blasio a anuntat ca nu exista o "amenintare iminenta", insa a declarat ca ancheta "probabil a salvat multe, multe vieti".

Cei doi frati au fost inculpati de frabricare ilegala a unui dispozitiv distrugator, o infractiune in legatura cu care risca zece ani de inchisoare, in cazul unei condamnari.

Christian Toro a fost inculpat, de asemnea, de distribuire de substante explozive unor minori, o infractiune pasibila, la randul ei, de zece ani de inchisoare.

Aceste arestari au fost anuntate in contextul in care New Yorkul s-a confruntat cu trei atentate in ultimele 18 luni.

Atentatul din septembrie 2016, la Chelsea, si cel din Times Square, pe 11 decembrie 2017, s-au soldat doar cu raniti usor. Insa, pe 31 octombrie, un uzbek, Sayfullo Saipov, care a jurat credinta gruparii Statului Islamic (SI), a omorat opt oameni si a ranit alti 12, dupa ce a intrat cu o camioneta in pietoni si ciclisti pe o promenada din sudul Manhattanului.