Europa risca o intensificare a terorismului in 2018, pe fondul intoarcerii combatantilor straini SI, raport JTIC

de I.B.     HotNews.ro
Marţi, 13 februarie 2018, 22:36 Actualitate | Internaţional


Teroristi Franta
Foto: Stirile ProTV

Amenintarea terorista la adresa Europei nu va face decat sa creasca anul acesta, avertizeaza unii experti, in contextul in care multi combatanti straini de intorc acasa avand cunostinte "high tech" despre arme, pe care le-au invatat pe terenul de lupta, scrie The Telegraph, citat de news.o.

Zeci de jihadisti urmeaza sa se intoarca in Regatul Unit si pe continent, iar ei au deprins in Siria si Irak abilitati precum transformarea in arme a dronelor si confectionarea la scara mare de masini-capcana si dispozitive explozive improvizate (IED), potrivit unui raport intocmit de experti in domeniul apararii de la Jane's Terrorism and Insurgency Centre (JTIC).

"Combatanti straini care se intorc in Europa vin cu competente critice care vor ajuta un numar tot mai mare de retele operationale islamiste sa comita atacuri mai complexe", subliniaza autorul raportului, Otso Iho.

"Aceste competente includ construirea unor IED viabile - lucru invatat in Irak si Siria, unde Statul Islamic (SI) a produs IED la scara industriala -, expertiza in arme de asalt si in folosirea unor noi tipuri de armament sau tehnologii precum dronele".

Un val de atacuri recente pe teritoriul european a implicat arme "de slaba capacitate", insa o folosire cu succes de catre militanti islamisti a dronelor sau masinilor-capcana ar marca o crestere notabila a nivelului amenintarii, se arata in raport.

Luptarori SI au gasit modalitati de a transforma tehnologie din comert - disponibila pe Amazon sau la un magazin pe strada - in arme eficiente si letale.

Grupuri de monitorizare a utilizarii tot mai ample a dronelor avertizeaza ca probabil este o chestiune de timp pana cand teroristi vor incerca sa foloseasca o drona inarmata intr-un atac impotriva Occidentului.

"Este clar ca aceasta tehnologie poate traversa frontiere si reprezinta o amenintare in afara zonelor de conflict, asadar este necesar sa luam cu totii in serios acest lucru", a declarat pentru The Telegraph directorul Air Wars, un grup independent care monitorizeaza conflictul din Irak si Siria, Chris Woods.

In afara de amenintarea imediata si directa la adresa securitatii pe care o reprezinta intoarcerea luptatorilor straini, in raport se conchide ca ar putea sa apara riscuri importante in urma potentialului de a se transforma si radicaliza a unor retele islamiste deja existente in Europa.

Contributia si leadershipul acestor combatanti straini pot determina grupuri care au jucat anterior un rol de sustinere - finantare, facilitarea calatoriilor, raspandirea propagandei - sa adopte un rol operational - sa infiinteze celule, sa achizitioneze armament, sa furnizeze instalatii si adaposturi unor explozivi si sa recruteze militanti in vederea comiterii unor atacuri.

Mii de combatanti straini au fugit din "califatul" din Siria si au trecut frontiera in Turcia fara sa fie detectati.

Britanicii reprezinta unul dintre cele mai mari grupuri de jihadisti care se intorc, dupa ce s-au alaturat SI in lume.

Aproximativ 850 de britanici s-au dus in "califatul" autoproclamat al jihadistilor, dintre care 400 s-ar fi intors in tara.

Cinci presupusi membri britanici SI au fost prinsi pe campul de lupta in Siria si Irak, inclusiv, recent, doi presupusi membri ai unui grup numit The Beatles.

Soarta londonezilor El Shafee Elsheikh si Alexanda Kotey ramane neclara, dupa ce Londra le-ar fi retras cetatenia si a anuntat ca nu este interesata sa-i judece.

Insa spionajul britanic spera sa obtina informatii importante de la cei doi, in cadrul unor interogatorii, inclusiv cu privire la ce fel de competente au deprins combatantii straini in timp ce luptau in "califat".

Ei sunt interesati, totodata, de informatii in baza carora jihadisti britanici au reusit sa fuga din califat si s-ar putea intoarce acasa.

"Regatul Unit este un exemplu al acestei tendinte potrivit careia, in pofida a numeroase precedente si pedepsirii cu inchisoarea a celor intorsi, are cel mai mare numar de (jihadisti) intorsi din Europa, avand in vedere ca jumatate s-au intors", afirma Iho.

"In cazul repatriatilor care planuiesc sa comita violente, valoarea simbolica de tinte a tarilor vest-europene poate ca este mai mare decat riscul de a fi prinsi si incarcerati".

Combatantii straini care s-au intors nu au sporit in mod semnificativ, pentru moment, nivelul amenintarii teroriste, insa "numarul atacurilor inspirate sau comise de Statul Islamic continua sa creasca", a declarat pentru The Telegraph un fost director in domeniul luptei impotriva terorismului la nivel mondial din cadrul MI6, Richard Barrett.

"Toti cei intorsi, indiferent de motivul intoarcerii acasa, vor continua sa reprezinte un anumit risc".




















852 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri