Presedintele Emmanuel Macron a declarat marti ca "Franta va ataca" daca sunt folosite arme chimice impotriva civililor in conflictul sirian, insa sustine ca nu a vazut inca nicio dovada in acest sens, potrivit Reuters.

Emmanuel MacronFoto: Wikipedia

"In ceea ce priveste armele chimice, am stabilit o linie rosie si reafirm acea linie rosie. Astazi, agentiile noastre, fortele armate nu au stabilit ca armele chimice, asa cum sunt vazute in tratate, au fost folosite impotriva populatiei civile", a declarat Macron.

Intr-o convorbire telefonica cu liderul rus, Vladimir Putin, Macron si-a exprimat vineri ingrijorarea cu privire la faptul ca au fost folosite recent bombe cu clor impotriva civililor.