Noul ministru de interne al Finlandei, Kay Mykkanen, a cerut un tratament mai echitabil pentru refugiatii care incearca sa ajunga in Europa. "Acum, cei cu bani si cu posibilitati de a calatori vin si cer siguranta", a declarat el sambata pentru fluxul de stiri Uutissuomalainen, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mykkanen s-a aratat deschis pentru primirea unei cote mai mari de refugiati in tara sa, cu conditia ca sistemul de cote sa devina principalul mod de intrare in Europa, in locul prioritatii pentru primii migranti intrati clandestin care se prezinta la centrele de refugiati. Pentru un astfel de mecanism ar fi necesara o decizie la nivelul Uniunii Europene, a aratat ministrul.

In Finlanda, cota de imigratie este confirmata anual de parlament. Autoritatile de la Helsinki ii selecteaza pe cei primiti dintre migrantii care au a deja statut de refugiat, de obicei confirmat de UNHCR (Agentia pentru Refugiati a ONU). In ultimii ani, cota a fost intre 750 si 1.050 de persoane pe an.

Problema nu consta atat in numar, cat in modul de a ii identifica pe cei care au cea mai mare nevoie de protectie, a apreciat Mykkanen. Urmeaza rezolvarea situatiei celor respinsi. In Finlanda, aproximativ 10.000 de migranti in aceasta situatie se afla inca in centre de primire a refugiatilor.

Ministrul, care isi preia mandatul luni, considera ca acum este momentul pentru o analiza a proceselor si criteriilor pentru primirea imigrantilor, deoarece frontierele exterioare ale UE sunt "mai linistite decat in ultimii doi ani".

Predecesoarea lui Mykkanen la conducerea ministerului de interne, Paula Risikko, a preluat presedintia parlamentului finlandez. Noul ministru a fost desemnat de Partidul de Coalitie Nationala (conservator), dar a declarat ca va respecta politica guvernamentala adoptata in 2015, cand Partidul Finlandezilor (nationalist) facea parte din coalitia guvernamentala.