Ingineri ai unui important centru ce cercetari nucleare din Rusia au fost arestati dupa ce s-a descoperit ca minau bitcoin cu ajutorul puternicelor computere ale laboratorului, scriu agentiile rusesti de presa, citate de AFP.

BitcoinFoto: Pixabay

Angajatii Centrului federal nuclear din Sarov, un oras situat la 370 kilometri est de Moscova, au fost arestati dupa "o tentativa de folosire a computerelor profesionale in scopuri personale, inclusiv pentru minare", a declarat Tatiana Zaleskaia, o purtatoare de cuvant al laboratorului, pentru agentia Interfax.

Supranumita minare, crearea de monede virtuale este posibila prin efectuarea de catre calculatoare puternice de calcule matematice complexe. Cu cat mai puternic este computerul, cu atat moneda este creata mai rapid.

Centrul Sarov apartine de Rosatom, agentia atomica ruseasca, si lucreaza in special pentru dezvoltarea de arme nucleare. Este situat intr-un oras supus unui strict protocol de securitate.

In 2011, centrul Sarov a fost dotat cu un supercomputer cu o capacitate de un petaflop, ceea ce il facea atunci al doilea cel mai puternic computer din lume, potrivit televiziunii rusesti.

In timpul Razboiului Rece, Sarov era un oras de importanta strategica ce purta numele Arzamas-16. In acest centru de cercetari nucleare au fost create primele arme nucleare ale URSS.