Bulgaria ocupa de ani de zile unul dintre cele mai rusinoase locuri in Europa ca pondere a economiei subterane. Nivelul mediu al sectorului gri in Bulgaria in perioada 1991 - 2015 este de 29,7%, inaintea noastra intre statele europene fiind doar Romania - cu 30,1%. Acestea sunt datele FMI care cuprind 158 de state, potrivit Sega, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit uneia dintre metodici, Bulgaria este prima ca dimensiune a economiei gri in anul 2017, dintre toate cele 31 de state examinate. Nivelul economiei gri in medie pentru UE este de 17,1%. Imediat in urma Bulgariei se afla Turcia cu 27,2%, Croatia - 26,5%, Romania - 26,3%. Peste nivelul mediu european mai sunt statele baltice, Cipru, Malta, Slovenia, Ungaria, Polonia, Grecia, Italia si Spania. La celalalt capat al clasamentului este Elvetia, cu un procent al economiei gri de 6%, precum si Austria - cu 7,1%. Acestea sunt statele cu cea mai mica pondere a economiei gri din intreaga lume. Pentru SUA, ponderea este de 8,34%, pentru China - 14,67%, in timp ce pentru Rusia este calculata la 38,42%.

Studiul a fost dat publicitatii la cateva zile dupa ce premierul bulgar Boiko Borisov s-a laudat ca Bulgaria aproape ca a combatut contrabanda cu tigari si a redus-o la circa 6%, in timp ce in state precum Franta ponderea comertului ilegal cu produse de tutun a ajuns la 23%. El chiar s-a mirat de ce cei din UE ii pun intrebari cu privire la coruptia din Bulgaria. Iar ministrul de finante, Vladislav Goranov, a subliniat ca coruptia a este "indusa de presa".

Potrivit studiului FMI, ponderea sectorului gri in Bulgaria a oscilat intre 35,13% din PIB in anul 1991 pana la 20,83% in anul 2015. Cu o pondere medie de 29,17%, Bulgaria se afla intr-o grupa cu o mare parte dintre statele africane si latino-americane - intre care Mozambic, Kenya, Africa de Sud, Algeria, Columbia, Brazilia, Mexic, Ecuador, precum si Kazahstan si Jamaica.

"Focuri prietenesti" la adresa tezelor premierului au venit ieri si din randul partenerilor de coalitie - "Patriotii uniti". Deputatul Emil Dimitrov a spus ca cea mai serioasa este situatia economiei subterane in cazul carburantilor, iar intregul transport auto este in sectorul gri. Potrivit deputatului, care este presedinte al Comisiei parlamentare de monitorizare a agentiilor de venituri, lupta impotriva economiei gri si contrabandei si fost sef Agentiei pentru Vami, ponderea economiei gri in agricultura este de asemenea imensa. "Nu exista niciun sector - constructii, agricultura, turism -, care sa nu fie afectat de economia gri. Acolo trebuie sa fie atat eforturile Inspectiei Generale pentru Munca, cat si ale organelor fiscale - sa verifice si sa incerce sa le scoata la lumina", crede el.

Studiul FMI cuprinde 158 de state, in acesta este actualizata o statistica cunoscuta pana acum si se aplica noi metode de evaluare a economiei gri, care sunt mai exacte si mai de nadejde. Economiile gri sunt evaluate conform diferentelor intre venituri si cheltuieli, forta de munca oficiala si cea reala, consumul de energie, circulatia fluxului de numerar, cererea de valuta etc.