Germania restrange reintregirea familiei in cazul refugiatilor, o conditie in vederea formarii unui guvern de coalitie

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 1 februarie 2018, 22:33 Actualitate | Internaţional

Angela Merkel
Foto: Agerpres/EPA
Deputaţii germani au adoptat joi o lege care limitează reîntregirea familiei în cazul refugiaţilor, o condiţie în vederea formării unui guvern de coaliţie între conservatori şi social-democraţi după luni de blocaj postelectoral, relatează News.ro.

Adoptat cu 376 de voturi la 298, textul prelungeşte până la 31 iulie un moratoriu aflat în vigoare de la începutul lui 2016 cu privire la reîntregirea familiei în cazul refugiaţilor numiţi "subsidiari" - o categorie din care fac parte sute de mii de persoane cu un statut de protecţie temporară, mai ales sirieni care fug din calea războiului.

Începând de la 1 august, 1.000 de persoane vor fi autorizate lunar să imigreze în Germania, în cadrul întregirii familiale - o cotă care nu include ”cazurile de urgenţă”.

Conservatorii cancelarului în exerciţiu Angela Merkel reclamau la origine blocarea totală a întregirii familiei refugiaţilor, în timp ce social-democraţii doreau mai multă generozitate.

”La finalul unei dezbateri dificile, avem nevoie de rezultate, pentru că este vorba despre fiinţe umane aici. Iar rezultatul nostru, compromisul nostru, este totodată plin de umanitate, responsabilitate, generozitate şi realism”, a subliniat în faţa deputaţilor, în Bundestag, ministrul de Interne în exerciţiu Thomas de Maizière.

Însă acest compromis ridică mai ales un obstacol important din calea negocierilor în vederea formării unui guvern de coaliţie sub egida lui Merkel, la mai bine de patru luni de la alegerile alegislative care au lăsat Germania fără o majoritate evidentă.

Legea urmează să fie supusă la vot în Bundesrat (Camera superioară a Parlamentului), însă este vorba despre o formalitate.

La rândul său, partidul de extremă dreapta AfD, care şi-a făcut o intrare istorică şi zgomotoasă în Camera deputaţilor după alegerile de la 24 septembrie, a denunţat textul adoptat joi.

"Noi considerăm că reîntregrea familiei nu trebuie să aibă loc în ţara noastră, ci în zone protejate, în Siria (de exemplu) care este în mare parte pacificată", a subliniat deputatul Christian Wirth, denunţând un proiect european de ”înlocuire” a populaţiei continentului cu imigranţi arabi şi africani.

Acest partid antiislam şi antieuropean a crescut în popularitate agitând îngrijorări generate de deschiderea ţării, în 2015, unui număr de aproximativ 900.000 de solicitanţi de azil.





















[P] Afla cum poti sa-ti imbunatatesti aerul din locuinta

Stiati ca umiditatea mare poate provoca probleme de respiratie si de adaptare la temperaturi mari?

443 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică