Ministerul ceh al Educatiei a anuntat ca a anulat unda verde pentru un atlas in care figura Statul Islamic iar Crimeea era descrisa drept teritoriu rusesc, in urma protestelor Ucrainei si Georgiei, scrie AFP.

Ministerul aprobase in 2017 acest atlas publicat de editura Kartografia Praha, desi diplomatia ceha nu recunoaste nici Statul islamic, nici anexarea Crimeii de catre Rusia.

Ministerul a "verificat situatia" si a "retras aprobarea pentru acest atlas", promitand sa "remedieze cat mai curand posibil aceasta situatie", potrivit unui comunicat de presa.

O alta editura ceha, Ottovo nakladatelstvi, publicase la finele lui 2015 un "Atlas al fotbalului" in care Crimeea era de asemenea prezentata ca fiind teritoriu rusesc. Editura si-a cerut scuze, invocand o eroare umana.

Moscova a anexat Crimeea in martie 2014 dupa un referendum contestat la capatul caruia 97% dintre votanti au ales asocierea cu Rusia, sustine Kremlinul.

Diplomatia ceha afirma atunci ca nu va accepta "niciodata incalcarea integritatii teritoriale al Ucrainei".

La randul sau, presedintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru opiniile sale pro-ruse, a calificat in mai multe randuri anexarea Crimeii drept un "fapt implinit".

"In realitate, Crimeea este fara nicio indoiala ruseasca. Dar e vorba de o anexare ilegala si am spus-o in repetate randuri", afirma acesta, saptamana trecuta, intr-o dezbatere televizata, inainte de realegerea sa pentru un nou mandat de 5 ani.