O racheta de tip Falcon 9, apartinand companiei aerospatiale SpaceX, a fost lansata miercuri de la baza Cape Canaveral, din Florida, transportand pe orbita un satelit de comunicatii fabricat in Luxemburg, destinat sa extinda raza de supraveghere NATO si capacitatea de a impiedica atacurile cibernetice asupra membrilor aliantei, informeaza Reuters, citata de Agerpres.

Lansarea a avut loc la 4:25 p.m. EST (21.25 GMT) de la baza spatiala Cape Canaveral, dupa ce o problema tehnica a amanat lansarea cu 24 de ore. Este vorba despre cea de-a doua racheta lansata anul acesta de miliardarul Elon Musk si compania sa Space Exploration Technologies.

Lansarea are loc cu o saptamana inainte de data la care compania californiana are programat un foarte asteptat prim test de zbor al puternicei rachete Falcon Heavy, care are o forta de tractiune de trei ori mai mare decat Falcon 9.

Lansarea de miercuri vizeaza un satelit de comunicatii construit pentru LuxGovSat S.A., un parteneriat comercial intre guvernul de la Luxemburg si compania de telecomunicatii luxemburgheza SES, parte din angajamentele asumate de acest stat fata de NATO in domeniul apararii.

Satelitul GovSat-1 va oferi, printre altele, o mai mare protectie cibernetica pentru partenerii Luxemburgului din Uniunea Europeana si aliatii NATO, printre care si Statele Unite, a declarat ministrul apararii luxemburghez, Etienne Schneider, in cadrul unei conferinte de presa sustinuta marti.

GovSat-1 va indeplini o misiune civila de securitatea telecomunicatiilor.

La 34 de minute dupa lansare, satelitul a fost plasat cu succes pe orbita eliptica de ''parcare'', potrivit SpaceX. Ulterior se va stabili pe o orbita rotunda la 36.000 km inaltime, unde va gravita in jurul Pamantului timp de 15 ani.

Un purtator de cuvant al ministrului Schneider a spus ca satelitul, in valoare de 279 de milioane de dolari, care cantareste in jur de 4 tone si jumatate, face parte dintr-o strategie mai ampla de a dubla contributiile tarii sale la NATO.