"E un masacru": explozia unei ambulante-capcana, sambata, in centrul Kabulului, intr-un atentat revendicat de talibani, s-a soldat cu aproape 100 de morti si 158 de raniti, semanand teroare si disperare in unul dintre cartierele cele mai animate din capitala afgana, relateaza AFP.

Atentat sangeros la KabulFoto: Captura YouTube

"Bilantul a ajuns acum la 95 de morti si 158 de raniti", a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al Ministerului afgan al Sanatatii, Waheed Majroh, la cinci ore dupa atacul ce a lasat orasul naucit.

Cu putin timp inainte, Baryalai Hilali, directorul de comunicare al guvernului afgan, a atentionat ca bilantul mortilor risca sa creasca foarte mult, "deoarece unii dintre raniti au fost spitalizati intr-o stare critica".

Intr-un comunicat, presedintia afgana a denuntat "o crima impotriva umanitatii".

"E un masacru", a reactionat pe Twitter Dejan Panic, coordonatorul ONG-ului italian Emergency, insotindu-si mesajul cu imagini din care se pot vedea numeroasele victime intinse pe culoarele si in curtea cladirii administrate de acest ONG italian.

Potrivit Ministerului afgan de Interne, "patru suspecti au fost arestati in ancheta" lansata in cazul acestui atentat, cel mai sangeros de la cel din 31 mai 2017, cand un camion-capcana a explodat in zona diplomatica a capitalei afgane (150 de morti, 400 de raniti).