Hisham Genina, liderul campaniei impotriva presedintelui Abdel Fattah al-Sisi la alegerile prezidentiale, a fost atacat sambata, in fata casei sale, si ranit grav, scrie News.ro, citand Reuters. Fost sef anticoruptie, Genina lucra pentru alegerea generalului Sami Anan, singura amenintare reala pentru realegerea presedintelui Egiptului.

Campania lui Anan a fost oprita abrupt dupa ce el a fost arestat saptamana aceasta si acuzat ca a candidat fara permisiunea armatei.

Genina iesea din casa lui, aflata in suburbiile orasului Cairo, cand doua masini l-au oprit si cinci barbati l-au atacat cu cutite si bate, a transmis purtatorul de cuvant al lui Anan. Nu este cunoscuta identitatea agresorilor.

Genina a starnit controverse cand a concluzionat ca guvernul corupt a costat miliarde de dolari tara sa.

Alegerile prezidentiale din Egipt vor avea loc in luna martie.