Ministerul american al Apararii vrea sa-si reexamineze arsenalul nuclear si sa dezvolte un nou tip de arme, cu putere limitata, ceea ce starneste noi temeri legate de relansarea proliferarii si un risc mai mare de conflict nuclear, scrie AFP.

Aceasta propunere apare intr-o versiune preliminara a noii "Nuclear Posture Review" (evaluarea dispozitivului nuclear) pe care Pentagonul urmeaza sa o publice in februarie. Documentul reprezinta o ruptura de viziunea fostului presedinte Barack Obama care, in 2009, la Praga, a cerut eliminarea tuturor armelor nucleare.

Apreciind ca situatia mondiala este in prezent mult mai complexa decat in 2010, data publicarii ultimei examinari a dispozitivului nuclear, Pentagonul concluzioneaza ca SUA trebuie sa isi alinieze postura nucleara la o "evaluare realista" a amenintarilor cu care se confrunta, in special provenind din Coreea de Nord, Rusia sau China.

"Amenintarile s-au agravat puternic" din 2010, subliniaza ministrul Apararii, Jim Mattis, in preambulul acestui proiect de document, a carui copie a fost publicata de Huffington Post. "Statele Unite se confrunta cu un mediu unde amenintarea nucleara este mai deversa si mai avansata ca niciodata".

Pentagonul propune deci dezvoltarea de noi tipuri de arme nucleare cu o putere limitata, in special arme tactice, denumite uneori "miniarme nucleare", care au o rata puternica de penetrare si sunt capabile sa distruga buncare sau instalatii ingropate.

Potrivit sursei citate, astfel de arme nucleare mai putin puternice si mai numeroase ar permite contrarea "increderii" inamicilor Statelor Unite in ideea ca Washingtonul nu va folosi niciodata armele sale nucleare, prea puternice si distrugatoare.

Ministerul Apararii si agentia federala de securitate nucleara vor trebui sa dezvolte in acest sens rachete balistice mare-sol, precizeaza documentul. Aceste arme vor asigura "o optiune de retorsiune rapida capabila sa penetreze apararea inamicilor", arata textul.

"Un recul"

Barry Blechman, cofondatorul Stimson Center, un think-tank din Washington specializat in lupta impotriva proliferarii armelor nucleare, documentul reprezinta un recul in raport cu eforturile administratiilor precedente care incercau sa reduca riscul unui conflict nuclear.

"Ideologii pro-nuclear afirma ca, pentru o descurajare reala, Statele Unite trebuie sa se alinieze la arsenalul inamicului, cu arme apropiate, cu puteri apropiate", a declarat Blechman. "Aceata optiune nu are nicio baza empirica dar este larg impartasita de civilii numiti in posturi" guvernamentale de presedintele Donald Trump.

Desi "Nuclear Posture Review" sustine ca dezvoltarea de arme nucleare de putere redusa nu este destinata facilitarii utilizarii bombelor atomice, documentul modifica pragul de utilizare a acestor arme, citand in special un atac cibernetic masiv.