New Tork Times: Cei mai slabi si cei mai prosti

La fel ca milioane de oameni de pe toata planeta, m-am linistit si eu atunci cand am aflat ca Donald Trump este un „Geniu Foarte Stabil”. Vedeti voi, daca n-ar fi fost – daca ar fi fost, din contra, un aspirant la tiranie inconsecvent, razbunator, neinformat si lenes – atunci chiar am fi putut avea o problema. Sa fim sinceri: aceasta mareata natiune a fost adesea condusa de oameni mediocri, dintre care unii au avut si o personalitate neplacuta. Dar in general ei n-au provocat cine stie ce pagube, din doua motive. In primul rand, presedintii de clasa a doua au fost adesea inconjurati de functionari publici de prima clasa, scrie The New York Times, citata de Rador.

Luati, de exemplu, lista secretarilor Trezoreriei [ministrii de finante – n.trad.] de la infiintarea tarii si pana acum; chiar daca nu tocmai toti au fost un nou Alexander Hamilton, per total e un contingent destul de impresionant – si asta chiar a contat.

Se poarta acum o dezbatere daca Ronald Reagan, diagnosticat cu Alzheimer la numai cinci ani dupa parasirea functiei, nu dadea cumva semne de deteriorare cognitiva inca din cursul celui de al doilea sau mandat. Dar cu James Baker la carma Trezoreriei si George Shultz la externe nici nu aveai de ce sa-ti faci griji daca cei care luau marile decizii erau competenti sau nu. In al doilea rand, sistemul nostru de mecanisme de verificare si echilibru i-a constrans pe presedintii care altfel ar fi fost poate tentati sa ignore statul de drept si sa abuzeze de pozitia lor.

Desi este foarte probabil ca noi sa fi avut sefi de stat care tanjeau sa-si arunce opozantii in temnita sau sa se imbogateasca de pe urma functiei, nici unul dintre ei nu a indraznit sa dea curs acelor porniri. Dar asta era atunci. Sub Geniul Foarte Stabil (GFS) Suprem vechile reguli nu se mai aplica. Atunci cand GFS s-a mutat in Casa Alba, el a adus cu el o colectie extraordinara de subordonati – si cand spun „extraordinar” ma refer la cel mai rau sens cu putinta.

Unii dintre ei au plecat deja, cum e Michael Flynn, pe care Trump l-a numit consilier pe probleme de securitate nationala in ciuda intrebarilor care tulburau apele inca pe atunci despre legaturile lui in strainatate si care luna trecuta a pledat vinovat ca a mintit FBI-ul in privinta respectivelor legaturi. Plecat este si Tom Price, secretar al sanatatii si serviciilor umane, doborat de dependenta lui de calatoriile costisitoare cu avioane private.

Insa altii mai sunt inca acolo; cu siguranta gandul la Steve Mnuchin in calitate de secretar al Trezoreriei l-a facut pe Hamilton sa se rasuceasca in mormant. Si multe numiri incredibil de nepotrivite la palierele inferioare ale administratiei au scapat radarului public. Ne putem face doar o idee despre cat de prost stau lucrurile pe baza informatiilor care mai razbat ocazional in presa, cum ar fi persoana numita de Trump in fruntea Serviciului Indian de Sanatate, care pare sa fi mintit cu privire la calificarea sa.

(O purtatoare de cuvant a departamentului sanatatii a declarat ca o tornada i-ar fi distrus acestuia actele.) Si, in vreme ce necalificatii marsaluiesc pe usa de intrare, calificatii o iau la picior. A avut loc un enorm exod de personal calificat de la departamentul de stat; poate chiar mai alarmant, s-a scris ca un exod similar are loc si la Agentia de Securitate Nationala. Cu alte cuvinte, un singur an de Trump ne-a impins cale lunga pe drumul catre un guvern al celor mai slabi si al celor mai prosti.

Bine macar ca omul din varf e destept, gen. Pe de alta parte, ce se poate spune despre constrangerile institutionale asupra comportamentului presedintelui? Dar ce naiba, mecanismele de verificare si echilibru erau la moda in anii ’70, nici macar atat nu stiti? Poate ca pe vremea scandalului Watergate republicanilor le-a pasat de actiunile ilegale ale presedintelui, dar in zilele noastre e clar ca ei considera ca treaba lor e sa pazeasca privilegiile GFS-ului, sa-l lase sa faca orice vrea el.

Treceti-ma si pe mine in randul celor care nu gasesc chiar atat de socante dezvaluirile din noua carte a lui Michael Wolff, intrucat ele nu fac decat sa confirme ceea ce ne spusera deja numeroase articole din presa despre actuala Casa Alba. Stirea cu adevarat importanta de saptamana trecuta, in ce ma priveste, este cea privind indiciile ca lideri republicani din Congres sunt din ce in ce mai hotarati sa participe la obstructionarea justitiei.

Pana acum nu a fost clar pe de-a-ntregul daca membrii pro-musamalizare ai Congresului, cum e Devin Nunes, care hartuieste Departamentul Justitiei in timp ce acesta incearca sa investigheze interferenta ruseasca in alegeri, sunt pe cont propriu. Dar Paul Ryan, presedintele Camerei, a trecut acum cu totul de partea lui Nunes, facand efectiv tot posibilul in vederea obstructiei. Concomitent, doi senatori republicani au facut prima recomandare cunoscuta din Congres cu privire la acuzatii penale legate de interferenta ruseasca – nu impotriva acelora care poate au colaborat cu o putere straina ostila, ci impotriva fostului spion britanic care a intocmit dosarul referitor la o posibila conspiratie Trump-Rusia.

Cu alte cuvinte, fix in timp ce o mare parte a planetei se intreaba daca Trump este apt sa ocupe functia de presedinte, singurii oameni care l-ar putea constrange fac tot ce le sta in puteri pentru a-l ridica deasupra statului de drept. Deocamdata, implozia normelor noastre politice a avut un efect remarcabil de mic asupra vietii de zi cu zi (cu exceptia cazului in care traiti in acel Puerto Rico devastat de uragan si inca mai asteptati sa vina curentul, „multumita” unui raspuns federal inadecvat).

Presedintele isi petrece diminetile uitandu-se la televizor si scriind mesaje furioase pe Twitter, a facut prapad in ce priveste competenta guvernului, iar partidul lui nu vrea sa stiti daca el este sau nu un agent strain. Si, cu toate acestea, bursele zbarnaie, economia creste si nici n-am mai nimerit in vreun nou razboi. Dar sunt abia primele zile. Ne-am petrecut mai bine de doua secole construind o tara mareata si pana si un geniu foarte stabil are probabil nevoie de inca vreo doi ani ca s-o termine de distrus, potrivit The New York Times. (preluare Rador)