Vizitatorii si personalul de la Casa Alba vor avea interdictie la utilizarea dispozitivelor personale de comunicare in birourile prezidentiale din Aripa de Vest, a anuntat institutia, potrivit agentiei germane DPA, citeaza Agerpres.

Casa Alba - Aripa de VestFoto: whitehouse.gov

"Securitatea si integritatea sistemelor tehnologice de la Casa Alba reprezinta o prioritate maxima pentru administratia Trump si, prin urmare, incepand de saptamana viitoare, utilizarea tuturor dispozitivelor personale, atat de catre oaspeti cat si de personal, nu va mai fi permisa in Aripa de Vest", a anuntat purtatoarea de cuvant a Casei Albe, Sarah Sanders.

Declaratia a fost facuta in urma intrebarilor primite din partea corpului de presa de la Casa Alba cu privire la utilizarea telefoanelor mobile in Aripa de Vest.

Sanders a declarat ca personalul de la Casa Alba "isi va putea desfasura activitatea la dispozitivele puse la dispozitie de guvern si va continua sa munceasca din greu in numele poporului american".

Anuntul vine dupa ce Donald Trump l-a acuzat miercuri pe fostul sau consilier Steve Bannon ca si-a "pierdut mintile", intr-o usturatoare declaratie care marcheaza o ruptura de cel care a fost unul dintre strategii victoriei sale spectaculoase din 2016. Acest atac a fost o urmare a difuzarii unor fragmente din cartea "Fire and Fury: Inside the Trump White House" de Michael Wolff, ce urmeaza sa apara saptamana viitoare. Cartea portretizeaza un candidat nepregatit, care nu a dorit cu adevarat sa castige presedintia, mentioneaza DPA. In atacul de miercuri indreptat catre Bannon, presedintele Trump l-a acuzat pe acesta ca i-a ajutat pe jurnalisti sa scrie "carti false".