A trecut aproape un an de cand Donald Trump a fost investit in functie, iar Germania inca mai dezbate ce anume, mai exact, inseamna administratia lui pentru Europa. Este dl Trump doar o sincopa in sistemul politic american sau indiciul unei boli cronice? Va mai fi vreodata la fel relatia transatlantica ori a venit vremea ca Germania si Europa sa se pregateasca pentru era post-atlantica? Dar mai degraba decat sa discearna viitorul SUA, dezbaterea se transforma intr-o analiza freudiana a propriilor probleme ale Germaniei, scrie The New York Yimes, citat de Rador.

Totul a inceput in mai, cand cancelarul Angela Merkel, socata de prima vizita in Europa a dlui Trump in calitate de presedinte, declara ca "vremurile in care ne puteam baza intru totul pe altii s-au cam dus" si ca Europa va trebui sa se bazeze mai mult pe propriile forte. De atunci s-au constituit doua factiuni: cei care cred ca Germania poate astepta pana pleaca dl Trump, dupa care lucrurile se vor intoarce la normal, si cei care cer o schimbare strategica, intrucat considera ca zilele conducerii americane [pe plan international - n.trad.] s-au sfarsit.

Prima factiune e reprezentata de un grup de experti in politica externa care au publicat in octombrie un "Manifest Transatlantic" in The New York Times si in saptamanalul german Die Zeit. Ei argumenteaza ca protejarea relatiei transatlantice este esentiala pentru ordinea mondiala liberala si ca un angajament transatlantic ferm ii confera Germaniei libertatea de a actiona ca lider in Europa, fara a trezi vechile temeri privind hegemonia germana. Ei si-au gasit sustinatori in randul unor factori de decizie conservatori precum Norbert Rottgen, sefului comitetului pentru politica externa din Bundestag. Si el subliniaza, de asemenea, ca valorile comune, nu numai interesele comune, constituie relatia transatlantica.

Cealalta parte e reprezentata de ministrul german interimar de externe, Sigmar Gabriel, un social-democrat. Intr-un discurs tinut in decembrie la un forum de politica externa din Berlin, el a declarat fara menajamente ca "relatiile dintre SUA si Europa nu vor mai fi aceleasi - chiar si atunci cand Donald Trump va parasi Casa Alba." El a propus ca Germania sa-si regandeasca postura strategica si sa inceapa planificarile pentru o noua era in care nu se va mai putea baza pe conducerea americana.

Niels Annen, un parlamentar social-democrat influent, este de acord cu el. El indica baza electorala izolationista a presedintelui, distrugerea culturii politice americane si reducerea bugetului Departamentului de Stat drept amenintari pe termen lung la adresa puterii americane. El considera totodata ca recenta relaxare fiscala va eroda si mai mult societatea americana din chiar interiorul ei, doborand clasa de mijloc, care de vreme indelungata era un bastion al activismului american in politica externa. "Evident, nu ar trebui sa excludem SUA din calcul", a declarat el. "Din contra, trebuie sa ne intetim eforturile de a coopera cu factorii de decizie de la Washington si din statele federatiei. Dar trebuie sa fim realisti in privinta asteptarilor noastre."

Este o dezbatere stranie, prin aceea ca este concomitent ipotetica si emotiva. Este ipotetica intrucat, economic vorbind, Germania si SUA raman parteneri de afaceri apropiati, in ciuda esecului adoptarii unui acord comercial transatlantic si a reorientarii ambelor economii catre China.

Din punct de vedere militar Germania si Europa depind de SUA, de asemenea, adapostindu-se inca sub umbrela lor nucleara. E drept, UE a facut recent pasi in directia cooperarii si independentei militare, insa nu exista nici vointa si nici resurse pentru a se asigura astfel nivelul de protectie pe care SUA inca il ofera. Desi multi alegatori germani se vor fi simtind flatati de toata discutia despre rolul de lider in lume al tarii lor, majoritatea lor inca nu este dispusa sa accepte si costurile aferente. Germania este o putere aspiranta careia ii lipsesc deopotriva sustinerea publica si cultura strategica pentru a se ridica la nivelul asteptarilor.

Si totusi, dezbaterea cu privire la incotro se indreapta relatiile germano-americane este una pasionata, uneori chiar aprinsa. Nu e vorba aici doar de bugete si planuri de aparare; este totodata si o chestiune emotionala, o chestiune de iubire si dependenta si de a renunta la ceva important. Multi germani inca mai privesc cu caldura catre America; noi studiem acolo, calatorim acolo, avem familii acolo, ne cumparam haine si alimente si muzica de acolo si vom continua sa o facem indiferent cine va fi presedinte. Astazi insa este in ascensiune si un nou curent de anti-americanism, ceva diferit de obisnuitele carteli europene. Acest curent crede ca America a exploatat buna primire care i s-a facut pe scena internationala, ca ea inca mai insista sa domine, atat din punct de vedere cultural cat si politic. El apreciaza cultura americana drept superficiala si falsa, iar pe americani drept ipocriti si needucati.

"Ce a venit vreodata bun din SUA?", mi-a scris recent un cititor din Berlin, raspunzand la un editorial al meu. Radacinile acestui nou anti-americanism se intind dincolo de dl Trump. Germanii arata cu degetul invadarea Irakului de catre George W. Bush si "razboiul contra terorismului" inceput de el, dar si spre tendinta lui Barack Obama de a promite mai multa actiune americana in politica externa decat era pregatit sa duca si de a continua unele dintre cele mai rele politici ale predecesorului sau. Dar, in sfarsit, in persoana lui Donald Trump avem caricatura unui erou negativ, esenta insasi a fiecarei prejudecati anti-americane: un derbedeu necioplit si incult care bea cantitati industriale de Coca Cola dietetica.

Anti-americanismul de linie dura mai este inca doar o abordare minoritara in Germania. Un studiu publicat anul trecut, inainte ca Donald Trump sa devina presedinte, a constatat ca aproximativ 10% dintre germani au asemenea vederi. Foarte putini factori de decizie, cu exceptia celor de la extremele politice, sunt anti-americani pe fata. Dar totusi, anti-americanismul poate fi descoperit persistand sub pojghita actualei dezbateri - de exemplu, atunci cand dl Gabriel a declarat ca Germania "trebuie sa caute o relatie strategica, iar nu subordonarea fata de politicile SUA, asa cum nu am mai vazut-o vreodata in trecut."

Social-democratii s-au folosit dintotdeauna de tema unui David european opus unui Goliat american, insa de data aceasta ea pare sa fi prins si la altii. Anti-americanismul nu este doar o metoda de disipare a frustrarii. El serveste totodata si drept valva de evacuare pentru insecuritatea unei natiuni confruntata cu un nou mediu global ce pare sa-i ceara o schimbare radicala - in conditiile in care schimbarea radicala efectiv nu este posibila. In calitate de actor global, Germania nu poate juca decat prin intermediul Europei, scrie istoricul britanic Timothy Garton Ash. Dar procedand astfel, ea este inhibata de inertia maselor in miscare, celelalte 26 de state ale UE.

Germania trebuie sa umple vidul de putere lasat in urma de America; Germania nu poate sa umple acel vid. Discutiile despre o schimbare strategica nu sunt decat o reverie - o cale de a evada dintre limitele actiunii reale.

editorial de de Anna Sauerbrey (preluare RADOR)