Subiectul privitor la ridicarea sanctiunilor impotriva Rusiei nu se va pune in timpul Presedintiei bulgare a Uniunii Europene, pentru ca deja s-a decis ca acestea sa fie prelungite pana la sfarsitul lunii iulie 2018, a declarat, pentru postul public de televiziune de la Sofia (BNT), ministrul bulgar pentru euro-presedintie, Liliana Pavlova, prin care a dezmintit afirmatiile Agentiei ruse de stat TASS, informeaza Mediapool.

Potrivit agentiei, in timpul presedintiei, Bulgaria va pune problema ridicarii sanctiunilor. Pavlova si-a exprimat surprinderea cu privire la interpretarea agentiei ruse de stat. Ministrul bulgar a precizat ca in noiembrie 2017 a avut o intalnire cu toti jurnalistii straini acreditati in Bulgaria si atunci a precizat, in replica la o intrebare, ca si in timpul presedintiei bulgare, grupul de lucru care analizeaza efectul sanctiunilor va continua sa lucreze, astfel incat liderii europeni sa poata lua o decizie cu privire la acest subiect in luna iulie.

"Avem decizia majoritatii care a acceptat sanctiunile. In decembrie a fost deja votata o prelungire pana la data de 30 iulie. Acest subiect este inchis si nu se va ridica in timpul presedintiei noastre, insa grupul de lucru va continua sa lucreze, iar Consiliul European si sefii de stat vor lua decizia in luna iulie", a spus Pavlova. Ea a adaugat ca Bulgaria nu face promisiuni false statelor din Balcanii de Vest cu privire la extinderea UE si legat de data aderarii unor state.

Vrem sa dam tonul si subiectul legat de integrare sa fie intotdeauna pe primele locuri pe ordinea de zi a Consiliului European, a continuat Pavlova. Ea a subliniat ca ea deja face parte din programul liderilor pentru urmatoarele 18 luni. Odata cu preluarea presedintiei rotative a Consiliului UE de la 1 ianuarie 2018, Bulgaria a primit de la Estonia 120 de dosare - pachete legislative in diferite domenii, la care sa lucreze pentru a fi adoptate, a anuntat Pavlova.

Intre acestea ea a vorbit despre energie, transporturi, un pachet social si cele doua cele mai grele si importante - securitatea si migratia si Brexit. La 1 ianuarie a avut loc o predare-primire formala a presedintiei, oficial este activ doar site-ul bulgar. Miercuri va fi prezentat si un film video de circa 4 minute, cu prezentarea atractiilor turistice ale Bulgariei, potrivit Rador.