Bulgaria, cea mai saraca membra a Uniunii Europene, criticata din cauza ineficientei sale in fata coruptiei endemice, va prelua in premiera, incepand de astazi, 1 ianuarie 2018, presedintia Consiliului UE, potrivit news.ro

Bulgaria - care a intrat in Uniunea Europeana in 2007 - aspira sa arunce punti intre Estul si Vestul Europei, intre Turcia si Bruxelles, cu scopul de a forja compromisuri in mai multe dosare fierbinti, inclusiv in politica migratiei.

Sofia mizeaza, de asemenea, odata cu preluarea primei sale presedintii a Consiliului UE, pe o imbunatatire a imaginii si cauta sa convinga ca este demna sa adere in sfarsit la spatiul Schengen de libera circulatie, iar pe termen mai lung in zona euro, scrie AFP intr-un material intitulat "Saraca si proeuropeana, Bulgaria preia presedintia UE". Sase luni de presedintie reusita vor pleda in favoarea acestei tari cu 7,1 milioane de locuitori, cu o istorie politica agitata dupa caderea comunismului, dar care si-a regasit o anumita stabilitate sub conducerea premierului de centru-dreapta Boiko Borisov.

Borisov a revenit la putere la inceputul lui aprilie, in cel de-al treilea mandat din 2008, cu pretul unei aliante cu partide nationaliste, care si-au pus in surdina retorica agresiva, pentru a se afisa ca fiind pro-UE si pro-NATO. Spre deosebire de tarile care fac parte din Grupul de la Visegrad (V4 - Polonia, Cehia, Slovacia si Ungaria), Bulgaria nu s-a opus politicii europene de mutare a refugiatilor inauntrul UE, cu toate ca discursuri ale fricii sau chiar respingerii imigratiei impregneaza scena politica nationala.

"Bulgaria este una dintre putinele state foste comuniste, din cadrul UE, care apreciaza la justa valoare fondurile europene, care au asiguat 66% din cresterea sa economica incepand din 2007. Ea nu creeaza dificultati, inclusiv in politica migratiei", apreciaza un diplomat european la Sofia. Intarit de aceasta atitudine conciliatoare, Guvernul lui Boiko Borisov se vede mediator in subiectele cele mai spionoase.

In contextul Brexitului, probabila reducere a bugetului Uniunii dupa 2020 ingrijoreaza mai ales tarile din Est, mari beneficiare ale fondurilor europene. "Sloganul presedintiei bulgare este 'Uniunea face forta'", subliniaza ministrul de Externe Ekaterina Zaharieva. Ea indeamna "sa se dea dovada de solidaritate in privinta protectiei frontierelor externe ale UE, in loc sa se ridice garduri in interior".