Un avion cu destinatia Tokyo, in care se aflau modelul Chrissy Teigen si sotul ei, muzicianul John Legend, a fost intors din drum la Los Angeles din cauza ca un pasager a urcat din greseala in avion, relateaza News.ro citand BBC.

Potrivit lui Chrissy Teigen, pasagerul care s-a imbarcat la aeroportul din Los Angeles avea bilet pentru alt zbor, desi acest lucru nu a fost confirmat oficial de autoritati.

Avionul s-a intors dupa patru ore de cand zbura deasupra Oceanului Pacific.

"Patru ore pierdute pentru un zbor care dureaza 11 ore si ne intoarcem din drum pentru ca un pasager nu ar fi trebuit sa se afle in acest avion. De ce... de ce trebuie sa ne intoarcem cu totii nu stiu", a scris pe Twitter Chrissy Teigen.

Compania All Nippon Airways (ANA) a transmis ca a fost doar o problema cu "programarea de zbor" a unui client.

Adonis Cutchlow, de la Politia din Los Angeles, a declarat pentru LA Times ca nu au existat incidente la bord si ca nu se stie deocamdata de ce avionul a fost intors din drum.