Consiliul director al Miss America Organization a votat suspendarea lui Sam Haskell din functia de conducere in urma dezvaluirii de catre Huffington Post a unor e-mail-uri in care CEO-ul companiei facea comentarii vulgare la adresa concurentelor la titlu, noteaza news.ro. Sam Haskell trimitea unor membri ai consiliului mesaje privind foste Miss America, pe care organizatia le numeste "Forever Miss America", la adresa carora folosea injurii si facea glume nepotrivite.

Sam Haskel si concurente la Miss AmericaFoto: Captura YouTube

"Consiliul director al Miss America Organization a votat astazi suspendarea presedintelui executiv si CEO-ului Sam Haskell. Domnul Haskell a fost de acord cu decizia consiliului", a transmis un purtator de cuvant vineri. In plus, el a precizat ca va fi desfasurata o ancheta si a asigurat ca organizatia isi va continua misiunea de a sustine tinerele femei.

Haskell sustine ca acuzatiile sunt "neadevarate", fara a specifica daca se referea la articolul publicat de HuffPost. El a declarat ca este "atacat" de aproximativ un an de catre doua femei care au fost numite in trecut Miss America si ca stresul i-a afectat judecata. Haskell si-a cerut scuze, spunand ca "greseala mea este o greseala a cuvintelor".

Sam Haskell a condus Miss America Organization din 2005 si a devenit presedinte executiv in 2015.

Concursul Miss America are loc din 1921.