Occidentalii si-au exprimat vineri ingrijorarea in legatura cu aparenta dorinta a autoritatilor kosovare de a pune sub semnul intrebarii infiintarea unui tribunal special privind presupusele crime ale liderilor rebeliunii separatiste din anii 1998-1999, transmite AFP.

O asemenea decizie "ar putea ruina" Kosovo si ar marca "optiunea izolarii", au avertizat ambasadorii Statelor Unite, Marii Britanii si Uniunii Europene, conform Agerpres. Pristina s-a abtinut de la orice comentariu in legatura cu o astfel de intentie.

La sfarsitul lui noiembrie, sefa tribunalului, bulgara Ekaterina Trendafilova, a explicat ca instanta sa este pregatita "sa angajeze procedurile judiciare" asupra crimelor presupuse din timpul razboiului dintre separatistii kosovari albanezi si fortele Belgradului (1998-1999).

Ea s-a ferit sa aiba intalniri cu presedintele Hashim Thaci, presedintele Parlamentului Kadri Veseli, si cu premierul Ramush Haradinaj, trei fosti comandanti ai Armatei de Eliberare a Kosovo (UCK).

Primii doi sunt frecvent amintiti printre posibilii inculpati ai acestui tribunal care va judeca dupa legile din Kosovo, dar isi are sediul la Haga din grija pentru protectia martorilor.

Acest tribunal special a fost infiintat printr-un vot al parlamentului kosovar, dar Hashim Thaci l-a criticat recent.

O petitie a fostilor luptatori de gherila a fost lansata la acea data pentru a cere parlamentului sa revina asupra infiintarii tribunalului, reprosandu-i ca are ca tinte kosovarii si ii protejeaza pe sarbi.

Vineri, o tentativa de a reuni Parlamentul in acest sens a esuat, lovindu-se de boicotarea sesiunii de catre opozitie, insa a provocat o vie reactie din partea occidentalilor.

"Ideea de a modifica aceasta curte speciala risca sa izoleze Kosovo pe plan global", a avertizat pe contul sau de Twitter ambasadorul american, Greg Delawie.

El le-a explicat jurnalistilor ca Statele Unite considera orice punere in discutie a autoritatii tribunalului ca "o injunghiere pe la spate".

Omologul sau britanic, Ruairi O'Connell, a denuntat "apararea intereselor personale".

Punerea in discutie a autoritatii tribunalului "ar sabota activitatea tuturor celor care s-au luptat pentru a pune capat impunitatii", a avertizat ambasadoarea Uniunii Europene, Nataliya Apostolova.

Tribunalul a fost infiintat in urma unui raport din 2011 al Consiliului Europei incriminand UCK. Este cercetata in special disparitia a 500 de civili, in principal sarbi, la sfarsitul conflictului. Hashim Thaci respinge acuzatiile.

Cel din urma conflict care a dus la dezmembrarea fostei Iugoslavii, razboiul din Kosovo a facut 13.000 de morti, in principal kosovari albanezi.

El s-a incheiat atunci cand NATO a bombardat Serbia. Kosovo si-a proclamat in 2008 o independenta pe care Belgradul refuza sa o recunoasca.