Vilnius va cere Bruxellesului sa ia in calcul renuntarea la trecerea anuala la ora de vara in cadrul Uniunii Europene, a decis joi parlamentul din aceasta tara baltica, potrivit AFP.

In urma unui vot, 76 de deputati au sustinut initiativa guvernului de a deschide negocieri cu Bruxellesul in aceasta chestiune. 7 deputati au votat impotriva si alti 7 s-au abtinut.

Un sondaj recent a aratat ca 79% dintre cei 2,8 milioane de lituanieni se opun trecerii la ora de vara.

Partizanii acestei schimbari de ora, adoptata pe continentul european la inceputul secolului al XX-lea, afirma ca masura permite economisirea de energie si imbunatatirea productivitatii.

Opozantii invoca problemele de adaptare ale unor oameni la fiecare schimbare de ora.

Autoritatile lituaniene spun ca nu exista nicio dovada legata de avantajul economic al trecerii la ora de vara.