Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Brexit: Problema spinoasa a frontierei cu Irlanda

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 15 decembrie 2017, 2:44 Actualitate | Internaţional


Acordul semnat joi la Bruxelles intre Regatul Unit si UE nu prevede reintoarcerea la o demarcatie intre Ulsterul britanic si Eire (Republica Irlanda - n.red). Dar multi sunt nelinistiti de ambiguitatea care persista, potrivit Rador care citeaza Le Parisien.

"Vedeti colina de vizavi? Este Donegal, in Republica Irlanda (Eire)". La Londonderry, oras frontalier din nord-vestul Ulsterului (Irlanda de Nord, Marea Britanie), patronul Fleming Agri Products defileaza surazand printre imensele masini agricole ale firmei sale, gata de a fi trimise in Anglia, pe continent sau in Irlanda vecina.

Georges Fleming nu isi ascunde usurarea in legatura cu acordul-compromis la care au ajuns Londra si UE in privinta Brexitului. Acesta ar urma sa fie oficializat joi la Bruxelles, cu ocazia Consiliului European consacrat Brexitului. "Nu va exista frontiera intre cele doua Irlande. Asta inseamna libera circulatie a bunurilor si persoanelor. Va exista poate un formular suplimentar, dar acordul inlatura incertitudinea", da asigurari acest patron.

Un acord "intre gentlemeni" In Irlanda de Nord, multa lume nu ii impartaseste optimismul. "Dublin, Bruxelles si Londra au interpretari total diferite in privinta acestui acord", observa Adrian Kerr, patron al muzeului Free Derry, un memorial dedicat victimelor Bloody Sunday, ziua in care armata britanica a ucis 14 persoane in ianuarie 1972. "Nu avem nici macar garantia ca textul va fi constrangator din punct de vedere politic￯, puncteaza acesta.

Intr-adevar, ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a vorbit recent despre un "acord intre gentlemeni" cu Uniunea Europeana. Pe scurt, un angajament informal, care deci nu este de natura a-i linisti pe nord-irlandezi, mereu divizati intre unionisti - care promoveaza legaturi stranse cu Londra - si republicani -favorabili unei Irlande reunificate si independente. Aceasta tensiune, amortita de circa 20 de ani, nu are nevoie de prea mult pentru a fi resuscitata, impreuna cu intreg cortegiul sau de violente, daca e sa-l credem pe Adrian Kerr si pe altii.

"O frontiera creeaza o tinta", afirma patronul muzeului. Granita a disparut dupa acordul de pace din 1998, cel care a pus capat unei perioade de 30 de ani de confruntari sangeroase intre nationalisti si unionisti. Acordul Londra-UE promite ca acest lucru nu se va intampla, dar autoritatile britanice se gasesc in fata unei dileme: unde se opreste? Ce reguli se aplica si unde? Cum sa controlezi imigratia? Primarul din Londonderry se teme deja ca va reaparea traficul frontalier.

Locuitorii nu stiu ce sa mai creada. "Fratele meu locuieste in Irlanda de Sud si e profesor la Derry, in Irlanda de Nord. El va trece frontiera in fiecare zi", se arata indignat Peadar Whelan, fost prizonier republican condamnat pentru tentativa de asasinare a unui politist. "El risca sa fie controlat in propria sa tara ca un cetatean strain".



















803 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version