Norvegia a finalizat miercuri trecerea sa la radioul numeric terestru (RNT), devenind - in pofida unor critici - prima tara din lume care a renuntat complet la difuzarea emisiunilor sale nationale in sistemul modulatiei in frecventa (FM), informeaza AFP, citata deAgerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Conform calendarului prevazut, cele mai nordice regiuni ale tarii si teritoriul Svalbard din zona Arcticii au operat trecerea, la sfarsitul diminetii de miercuri, la sistemul digital, a anuntat Digitalradio Norge (DRN), o asociatie a radiourilor publice si comerciale din Norvegia.

Trecerea la sistemul digital, care a inceput pe 11 ianuarie, permite, potrivit promotorilor sai, ameliorarea calitatii sunetului, cresterea numarului de posturi si diversificarea caracteristicilor tehnice cu un cost de difuzare de opt ori mai mic.

Schimbarea s-a lovit insa si de cateva critici, asociate cu o serie de incidente tehnice, o acoperire a teritoriului considerata insuficienta si un cost ridicat pentru utilizatori, care sunt constransi sa cumpere receptoare noi sau adaptoare, ale caror costuri variaza intre 100 si 200 de euro.

Aceasta tranzitie vizeaza doar radiourile nationale, iar cele mai multe dintre statiile locale continua sa emita in FM. Si alte tari, precum Elvetia, Marea Britanie si Danemarca, vor opera aceasta tranzitie in anii viitori.